Europa via Timișoara!

Europa via Timișoara!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contractul de concesionare al stadionului „Ion Oblemenco” dintre Universitatea Craiova și Primărie expiră în ianuarie 2010, iar Adrian Mititelu a hotărât în urmă cu câteva zile ca echipa să joace în alt oraș returul ediției viitoare de campionat.

Următorul pas a fost făcut de Primărie, care a anunțat ieri că va ajuta clubul din Bănie cu suma de 2 milioane RON, sumă ce va fi acordată pe 30 aprilie, în ședința aprobării de buget a Consiliului Local. Acești bani vor fi dați dacă Universitatea acordă facilități la meciuri copiilor, pensionarilor, invalizilor și studenților. Această inițiativă nu l-a sensibilizat însă pe Mititelu, care a hotărât ca, în cazul în care Universitatea Craiova se va califica în cupele europene, să dispute meciurile de pe teren propriu la Timișoara.

„Am discutat deja cu Marian Iancu să jucăm la Timișoara dacă ne vom califica în Europa League. Ca orice echipă aflată în grafic pentru cupele europene, era normal să mă gândesc la o arenă care să fie și apropiată Universității Craiova. Avem un public plăcut acolo. Mă doare sufletul, dar nu am ce face. Aici nu ne ajută nimeni. După cum vedeți, e posibil ca și returul din 2010 să-l jucăm la Caracal sau pe un alt stadion din Oltenia. Domnul Iancu și-a dat acordul și îi mulțumesc”, a declarat Adrian Mititelu.

Conducătorul „juveților” este supărat și pe faptul că Primăria nu l-a ajutat la modernizarea arenei „Ion Oblemenco”, Mititelu cheltuind 3 milioane de euro din propriul buzunar pentru investiții la stadion.

5 ore durează parcurgerea distanței de 353 km care desparte Craiova de Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen