„Eu nu sunt `Lord` ca alții să fac totul pentru a rămâne Ceahlăul în Liga I! Nu sunt om de onoare…”**

Adrian Mititelu știe de ce FRF-ul și Mircea Sandu sunt deciși să-i pună bețe în roate Craiovei în ceea ce privește licențierea pentru sezonul viitor. Ultima etapă din sezonul trecut, când Universitatea a obținut un egal acasă, 2-2 cu Ceahlăul, prin care trupa lui Ștefan a retrogradat, a fost decisivă. În momentul în care nu ești `om de onoare` sau `Lord`, ca tata Jean sau alții ca el, trebuie să te aștepți la orice posibile repercusiuni, susține patronul Universității. "Jean Pădureanu și alții sunt oameni de onoare. E nevoie de patroni cărora atunci când li se sugerează că Ceahlăul trebuie să rămână în prima ligă, să facă totul pentru a respecta înțelegerile, să fie lorzi. Sandu i-a făcut-o Timișoarei, acum vrea să mi-o facă și mie, dar nu știu dacă va putea pentru că nu poate să motiveze o eventuală sancțiune luată împotriva Universității. Avem un proces la TAS și vom vedea ce se întâmplă după ce Tribunalul de la Lausanne va da o decizie", a spus Mititelu la gsptv.
"Eu nu sunt `Lord` ca alții să fac totul pentru a rămâne Ceahlăul în Liga I! Nu sunt om de onoare..."**

Adrian Mititelu știe de ce FRF-ul și Mircea Sandu sunt deciși să-i pună bețe în roate Craiovei în ceea ce privește licențierea pentru sezonul viitor.

Ultima etapă din sezonul trecut, când Universitatea a obținut un egal acasă, 2-2 cu Ceahlăul, prin care trupa lui Ștefan a retrogradat, a fost decisivă. În momentul în care nu ești `om de onoare` sau `Lord`, ca tata Jean sau alții ca el, trebuie să te aștepți la tot felul de posibile repercusiuni, susține patronul Universității.

"Jean Pădureanu și alții sunt oameni de onoare. E nevoie de patroni cărora atunci când li se sugerează că Ceahlăul trebuie să rămână în prima ligă, să facă totul pentru a respecta înțelegerile, să fie lorzi. Sandu i-a făcut-o Timișoarei, acum vrea să mi-o facă și mie, dar nu știu dacă va putea pentru că nu poate să motiveze o eventuală sancțiune luată împotriva Universității. Avem un proces la TAS și vom vedea ce se întâmplă după ce Tribunalul de la Lausanne va da o decizie", a spus Mititelu la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]