Eșecul cu divizionara secundă Munchen 1860 nu i-a zguduit încrederea în „Animal”:** „Nimeni nu reușea mai multe ca el”

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, nu s-a arătat deranjat de eșecul suferit de echipa sa la primul amical al stagiului din Antalya, 1-2 cu TSV Munchen 1860 și rămâne la părerea că decizia lui Jorge Costa de a nu cere întăriri în această iarnă a fost una corectă. "Omogenizarea ține de perioada foarte scurtă pe care orice antrenor o are în fiecare vară. De aceea, am adus doar 11 jucători în precedenta campanie de transferuri, de la care el a reușit să obțină maximum din calitățile pe care le au. De aceea nici nu mi-a cerut transferuri în această iarnă. Niciun alt antrenor, fie român, fie străin, nu putea să facă mai bine și mai mult decât a reușit Costa până acum", a spus Paszkany la Fanatik Show, pe DigiSport. Șeful CFR-ului a comentat în paralel și campania de transferuri a rivalelor: "Au văzut după prima parte a campionatului unde au puncte forte, unde au puncte slabe și de aceea au făcut mai multe transfseruri. La noi, Costa a ajuns la concluzia că are un lot omogen și că nu are nevoie de întăriri. Noi am agreat asta. Dacă ar fi vorba de un jucător de un nivel mai înalt decât cei pe care îi avem, îl luam, dar așa, să luăm la același nivel nu are sens".
Eșecul cu divizionara secundă Munchen 1860 nu i-a zguduit încrederea în "Animal":** "Nimeni nu reușea mai multe ca el"

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, nu s-a arătat deranjat de eșecul suferit de echipa sa la primul amical al stagiului din Antalya, 1-2 cu TSV Munchen 1860 și rămâne la părerea că decizia lui Jorge Costa de a nu cere întăriri în această iarnă a fost una corectă.

„Omogenizarea ține de perioada foarte scurtă pe care orice antrenor o are în fiecare vară. De aceea, am adus doar 11 jucători în precedenta campanie de transferuri, de la care el a reușit să obțină maximum din calitățile pe care le au. De aceea nici nu mi-a cerut transferuri în această iarnă. Niciun alt antrenor, fie român, fie străin, nu putea să facă mai bine și mai mult decât a reușit Costa până acum”, a spus Paszkany la Fanatik Show, pe DigiSport.

Șeful CFR-ului a comentat în paralel și campania de transferuri a rivalelor:

„Au văzut după prima parte a campionatului unde au puncte forte, unde au puncte slabe și de aceea au făcut mai multe transfseruri. La noi, Costa a ajuns la concluzia că are un lot omogen și că nu are nevoie de întăriri. Noi am agreat asta. Dacă ar fi vorba de un jucător de un nivel mai înalt decât cei pe care îi avem, îl luam, dar așa, să luăm la același nivel nu are sens”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Monica Bîrlădeanu în costum de baie la 47 de ani. A făcut furori la piscină! Imaginile sunt incendiare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro