Erik Lincar i-a spus gând rău lui Dinamo în cazul în care „câinii” o întâlnesc pe U Cluj la baraj: „La noi lucrurile sunt stabile!”

Erik Lincar i-a spus gând rău lui Dinamo în cazul în care „câinii” o întâlnesc pe U Cluj la baraj: „La noi lucrurile sunt stabile!”

Erik Lincar, antrenorul în vârstă de 43 de ani al lui U Cluj, se gândește deja la un posibil baraj de promovare/menținere în Liga 1 cu Dinamo.

Deși galeriile celor două echipe sunt „înfrățite”, U Cluj nu are de gând să o ierte pe Dinamo la baraj.

După cele șase etape disputate în play-out-ul Ligii 1, Dinamo ocupă locul 14, a doua poziție care duce la barajul de menținere în Liga 1, cu 16 puncte, la șase puncte distanță de Chindia Târgoviște, ocupanta primului loc de baraj.

Erik Lincar i-a spus gând rău lui Dinamo în cazul în care „câinii” o întâlnesc pe U Cluj la baraj

La baraj, Dinamo ar putea întâlni la baraj echipe precum Petrolul Ploiești, U Cluj, Hermannstadt sau Concordia Chiajna, în funcție de ierarhia finală din Liga 2.

Erik Lincar a luat deja în calcul posibilitatea ca echipa lui să o aibă ca adversar pe Dinamo, echipa antrenată de către Dusan Uhrin. Antrenorul lui U Cluj este convins că echipa sa poate juca de la egal la egal cu echipa din Liga 1, mai ales având în vedere faptul că Dinamo are probleme financiare, iar la U Cluj există o stabilitate din acest punct de vedere.

„Nu cred că avem nevoie de o remaniere serioasă pentru Liga 1, cred că am putea face o figură frumoasă. La noi lucrurile sunt foarte stabile din punct de vedere financiar. Nu sunt salarii foarte mari, dar sunt la zi, suntem într-o situație foarte bună.

Din punctul meu de vedere, am avea șanse egale cu Dinamo la un baraj. Dinamo trece printr-o perioadă complicată, apar în fiecare zi probleme de toate felurile. Chiar nu ne-ar fi deloc teamă să jucăm cu Dinamo”, a spus Erik Lincar, potrivit Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro