Eric spune că Steaua e la a doua tentativă de a-l transfera: „Și în vară m-au vrut. Aș merge în Ghencea” Ce spune despre arestarea lui Condescu

Eric spune că Steaua e la a doua tentativă de a-l transfera:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arestarea lui Marin Condescu a picat ca un trăznet asupra jucătorilor de la Pandurii. Liderul echipei, Eric de Oliveira, spune că deocamdată există o stare de normalitate la Târgu Jiu, dar că se teme ca nu cumva reținerea președintelui clubului să îi afecteze financiar pe fotbaliști:

„Până la sfârșitul turului nu cred că vom fi afectați de arestarea lui Marin Condescu. Noi trebuie să ne vedem de treburile noastre. Probabil ne va afecta financiar la un moment dat această situație, dar sperăm ca el să fie eliberat rapid. Este normal să fim alături de domnul Condescu, pentru că este un om superb. Miercuri ne vom întoarce la antrenamente și vom afla mai multe. Clubul nu a avut de suferit până acum, de când a început ancheta care îl vizează pe domnul Condescu. Nu îmi dau seama dacă are cineva ceva cu Pandurii, pentru că am ajuns de prea puțin timp aici. Trebuie să fim pregătiți pentru orice”.

Eric de Oliveira a vorbit la DigiSport și despre dorința lui Gigi Becali de a-l aduce la Steaua:

„Nu știu nimic despre interesul Stelei. Am avut contacte cu cei de la Steaua în vară, dar nu a reușit transferul meu de la Gaz Metan la Steaua din motive financiare. Eu eram mulțumit cu ce îmi ofereau bucureștenii. Cluburile nu s-au înțeles, iar la mine nu a ajuns nimic. Eu am spus că mi-aș fi dorit să joc la Steaua, pentru că puteam ajunge mai ușor în naționala României. Dacă vor ajunge la un acord cele două cluburi, eu sunt dispus să plec la Steaua. Nu depinde doar de mine. Țin la Cristi Pustai, dar trebuie să mă gândesc la familie și la situația financiară. Am mai pățit-o când am plecat în Ucraina, așa că mă voi consulta cu el”.

Brazilianul a dezvăluit și că aproape a definitivat procedura pentru obținerea cetățeniei române:

„Cetățenia? Azi am rezolvat mare parte din acte, doar că nu cunosc pe nimeni cu „pile” care să mă ajute să obțin cetățenia. Mai trebuie să fac cererea. Până la sfârșitul lunii decembrie sper să obțin cetățenia. Eu aș evolua cu inima deschisă pentru naționala României”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×