Era anunțat ca rezervă, dar a intrat în ultimul moment și a făcut faza etapei!** Una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului românesc i-a dat lecții lui Fl. Costea

  • Publicat:
  • Actualizat:
Era anunțat ca rezervă, dar a intrat în ultimul moment și a făcut faza etapei!** Una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului românesc i-a dat lecții lui Fl. Costea

Deși inițial era trecut ca rezervă în partida CS Turnu Severin – Gaz Metan Mediaș, fostul gorjean Ciprian Brata a realizat ceea ce, foarte probabil, va fi desemnată faza etapei. Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a intrat în ultimul moment în locul accidentatului Velcovici și a transformat într-o acțiune superbă un atac pozițional ce părea fără orizont, după ce Florin Costea alesese să se izoleze între mai mulți adversari.

Brata a primit balonul la marginea careului de 16 metri și a făcut ce a vrut cu cei doi adversari care veniseră în întâmpinarea lui, sârbii Radovic și Trtovac. Jucătorul Severinului i-a întors pe aceștia pe toate fețele, după care a încheiat cu un șut în forță, însă încheietura barelor a stat în calea fericirii micuțului mijlocaș. Brata nu s-a oprit însă aici și a continuat să își pună la respect adversarii, dovedind că introducerea sa în ultimul moment a fost de fapt o îmtâmplare fericită pentru severineni (VEZI AICI FAZA).

Brata este unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai României, cu 38 de selecții în naționala U21. Fotbalistul a atras pentru prima oară atenția la un meci împotriva lui Dinamo, atunci când a înscris un super gol împotriva „câinilor” și a obținut un penalty. Meciul s-a încheiat 2-2 și se părea că Brata va deveni un om de bază al gorjenilor, însă nu a reușit să se impună la echipa lui Grigoraș și a fost împrumutat la FC Brașov, iar acum își încearcă norocul la „codașa” Severin.

Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Orașul din România în care chiria pe o garsonieră este de doar 100 lei/lună!

Un lac natural din judeţul Buzău a secat complet. Zeci de pescari au rămas fără sursă de venit VIDEO

Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă
Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă" în onoarea câştigării Ligii Campionilor
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Momente dificile pentru Simona Gherghe. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai vedetei: „Sunt terminată!”

Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!

Vedeta a fost prinsă goală sub duş. Imagini incendiare. O recunoşti? E celebră

Vestea serii despre MIRELA VAIDA! Anunțul cumplit despre vedeta TV: ÎMI DĂ ÎN CAP

De ce a fost dat afară, de fapt, Rică Răducanu de la CSM  București

Tania Budi, ca o adolescentă la 54 de ani. Cum arată vedeta acum

Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor

David Popovici la sosirea în ţară: Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături

BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”

De ce nu dronele, ci tancurile, vor elibera Ucraina: rata de succes ridicată a aeronavelor, rezultatul unor condiţii unice

„Interzis minorilor”: Cum s-a răzbunat un bărbat pe femeia care îl deranja la meci (VIDEO)

Monica Tatoiu, anunț tulburător despre moarte! Care este ultima ei dorință 😔

Bărbatul a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. SURPRIZĂ uriașă ...

FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție

FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!