Avertisment pentru jucătorii care vor să plece de la CFR Cluj, după revenirea lui Dan Petrescu: „Ar trebui să rezilieze astăzi!”

Avertisment pentru jucătorii care vor să plece de la CFR Cluj, după revenirea lui Dan Petrescu: „Ar trebui să rezilieze astăzi!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), a explicat în ce condiții pot pleca de la CFR Cluj jucătorii care și-ar fi exprimat această dorință.

Portarul Giedrius Arlauskis (33 de ani), fundașul Iasmin Latovlevici (35 de ani) și mijlocașul Alexandru Chipciu (32 de ani) sunt cei trei jucători care iau în considerare plecarea de la CFR Cluj, după demiterea antrenorului Marius Șumudică și a președintelui Marian Copilu.

Potrivit ultimelor informații apărute în presă, Alex Chipciu intenționează să depună memoriu pentru a deveni jucător liber de contract.

Emilian Hulubei, despre jucătorii care vor să plece de la CFR Cluj

În acest context, Emilian Hulubei îi avertisează pe cei trei fotbaliști, dând de înțeles că ar trebui să se grăbească. Aceștia mai au la dispoziție doar șase zile pentru a se transfera la o altă echipă din România, iar în cazul în care vor să plece în străinătate, ar trebui să înceteze raporturile contractuale cu CFR Cluj în cursul zilei de marți, când se încheie perioada de transferuri internaționale.

„Probabil vor negocia cu noua conducere și dacă se va ajunge la un acord pot pleca fără nicio problemă. Până pe 6 e perioada de transferuri în țară. Dacă vor să se transfere în afară, ar trebui să înceteze contractul de astăzi”, a spus Emilian Hulubei, la Pro X.

Dan Petrescu este antrenorul care va conduce echipa în continuare, după îndepărtarea lui Marius Șumudică, iar locul președintelui Marian Copilu ar urma să fie luat de către Dani Coman, fost conducător la Astra Giurgiu și Hermannstadt.

„Îi doresc multă baftă (n.r. lui Dan Petrescu), să fie sănătos. Dani Coman va conta mult, e un conducător echilibrat, cu foate mult bun simț și care vine din iarbă. Va păstra un echilibru între jucători, staff-ul tehnic și relația cu mass-media”, a spus Pavel Badea, managerul general al rivalei Universitatea Craiova.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…