Efectul pierderii mărcii. Atmosferă stranie pe Ghencea la meciul cu Astra. În semn de protest, galeriile Stelei au ales să nu vină la stadion

Efectul pierderii mărcii. Atmosferă stranie pe Ghencea la meciul cu Astra. În semn de protest, galeriile Stelei au ales să nu vină la stadion
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul cu Astra va intra în istoria Stelei drept una dintre partidele cu cele mai mici asistențe, aproximativ 1.000 de suporteri.

Incertitudinea cauzată de pierderea mărcii Steaua i-a îndepărtat pe suporteri de la stadion. Fanii sunt nemulțumiți că demersurile clubului de fotbal pentru recuperarea siglei nu sunt mai energice. Până la motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru anularea mărcii înregistrată de Gigi Becali în 2004, oficialii campioanei României au apelat la o soluție de compromis, o nouă siglă și un nou nume – FCSB. Dincolo de această decizie, dinspre birourile Stelei au venit mai multe confirmări că nu vor negocieri pentru recuperarea mărcii deținută acum de Clubul Sportiv al Armatei.

Această atitudine a conducerii i-a iritat pe suporterii Stelei, care-și doresc ca echipa de fotbal să joace în continuare sub marca folosită până acum. Mai întâi, Peluza Sud a anunțat că nu se va mai prezenta la meciuri, în semn de protest pentru lipsa de combativitatea a conducerii pentru recuperarea mărcii. A urmat un comunicat al membrilor Peluzei Nord, care au anunțat că nu vor mai veni să-și susțină favoriții până când marca Steaua nu va reveni la clubul de fotbal.

Așa s-a ajuns la situația în care Steaua a prezentat la meciul cu Astra o galerie formată din cel mult 100-150 de membri, în timp ce Astra a deplasat o galerie de 10 ori mai mică.

În 2009 s-a înregistrat cea mai mică asistență din istoria Stelei

Conflictul dintre suporterii Stelei și actuala conducere a clubului a cunoscut de-a lungul timpului mai multe episoade tensionate. În toamna lui 2009, după un parcurs foarte slab în grupele Europa League, pe Ghencea s-a jucat meciul cu cei mai puțin spectatori din istoria Stelei. Suporterii erau atunci nemulțumiți de lipsa de valoare a lotului, dar și dezamăgiți de forma echipei.

La ultimul meci din grupă, contra olandezilor de la Twente, pe Ghencea au venit doar aproximativ 200 de steliști. Lipsa de motivație, deoarece Steaua nu mai avea nicio șansă la calificare, dar și gerul înregistrat la ora acelui meci (-9 grade Celsius) au fost motivele care i-au ținut pe steliști în casă. Episodul a fost și mai stânjenitor pentru Steaua, după ce s-a văzut pusă în situația în care Twente a avut pe Ghencea mai mulți suporteri decât echipa ea – în jur de 250.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…