Efectele play-out-ului se vor vedea în scurt timp! Ce se întâmplă la Dinamo după dezastrul din acest sezon

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
Efectele play-out-ului se vor vedea în scurt timp! Ce se întâmplă la Dinamo după dezastrul din acest sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a rămas cu un singur obiectiv în acest sezon, acesta fiind locul 7, primul din play-out, după ce „câinii” au fost eliminați și din Cupa României de CS U Craiova, competiție care le-ar fi asigurat prezența în Europa, dacă ar fi câștigat trofeul. În urma eșecului din sezonul 2017-2018, președintele clubului, Alexandru David, a admis că va avea loc o rectificare bugetară pentru sezonul următor. 

Cum banii din play-out sunt mult mai puțini față de premiile din play-off, Dinamo va apela la vechea strategie și din sezonul următor. Conducerea a hotărât ca banii să fie tăiați, astfel că în „Ștefan cel Mare” va urma o nouă politică low-cost: „Lucrurile sunt foarte clare și lumea și suporterii trebuie să înțeleagă. Domnul Negoiță este ferm, clubul trebuie să se autosusțină. În condițiile în care vom avea o rectificare bugetară pentru sezonul viitor, din cauza rezultatelor de anul acesta, adică vom avea încasări mai mici, trebuie să existe un echilibru”, a spus David la DigiSport. 

De asemenea, oferta lui Ionuț Negoiță încă este în picioare: „Politica nu se schimbă, domnul Negoiță este foarte hotărât ca Dinamo să meargă înainte până când se va ivi o posibilitate ca acest club să fie preluat de altcineva, care pate să facă mai mult. Eu înțeleg că sunt foarte mulți cei de pe margine care comentează și sunt foarte vocali, legende, mai puțin legende… Își doresc mai mult, să facă mai mult! Există o ușă deschisă pentru toți. Se fac asociații, să se ducă să cotizeze, să cumpere acțiuni, să facă mai mult pentru Dinamo. De vorbit, e foarte ușor”, a mai spus președintele clubului pentru sursa citată. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele