„Echipa de acum nu e Oțelul, e o glumă proastă!”. Suporterii fostei campioane a României sunt indignați de neputința echipei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul e ultima în Liga 1, cu soarta de echipă ce va retrograda la finalul campionatului deja pecetluită, dar nu rezultatele și aspectul clasamentului îi dor cel mai mult pe suporterii „roș-alb-albaștri”. Ce nu pot suporta aceștia este faptul că echipa lor moare urât, nu o face luptând, nu mai are suflet, nu mai are demnitate, se duce spre liga a doua sau spre desființare bifând câte o nouă umilință cu fiecare joc ce trece.

Până și cei mai înfocați suporteri, de regulă ultimii care-și pierd speranța, și-au exprimat indignarea pentru imaginea generală de resemnare și blazare arătată de jucători, în special în ultimele două etape, cu CFR Cluj și Pandurii. „Echipa noastră nu e acest Oțelul, e o glumă proastă”, a răbufnit într-o postare pe Facebook unul dintre cei mai pătimași susținători ai echipei, Dan-Dumitru Neculcea, cel care a lipsit foarte rar din tribune în ultimii ani când a jucat Oțelul, indiferent că a fost acasă sau în deplasare.

„Ne-ați luat bucuria, ne-ați luat frica”

Ce simt fanii adevărați ai Oțelului în aceste moment a exprimat perfect Vlad Drăgan, unul dintre editorii site-ului suporterilor echipei gălățene, după meciul de la Cluj, cu CFR. „În 25 de ani, am stat mereu cu emoția aia. Cu frica aia că luăm gol. Îmi tremura sufletul la fiecare centrare în careul nostru, la fiecare corner, la orice lovitură liberă. Acum e pustiu… Nu simt mai nimic. Să vă fie rușine! Conducători de paie! Ne-ați luat tot ce am avut! Ne-ați luat demnitatea de a ne bate până la sfârșit. Suntem niște suporteri necăjiți, retrogradați de la începutul sezonului… Umiliți la fiecare meci. Și nu pentru că suntem învinși mereu, ci pentru că ne-ați luat bucuria, ne-ați luat frica… Ne-ați distrus tot”, a scris Vlad Drăgan pe dunareabatrana.ro.

La fel de indignat este și unul dintre conducătorii clubului, Cristian Munteanu, team-managerul echipei: „Că nu vin rezultatele dorite poate că pot înțelege, dar nu pot accepta o atitudine ca aceea din ultima vreme. Chiar în halul ăsta, să fim preșul Ligii 1, să ne calce toți în picioare? Măcar din orgoliu ar trebuie să se adune și să mergem până la capăt cu demnitate. Să arate respect pentru tot ce înseamnă Oțelul, respectându-și meseria, respectându-se pe ei înșiși. Doar 4-5 jucători fac asta. Restul să se gândească măcar la ei, că nu pot să-și găsească echipă pe contract bun din vară, dacă va fi cazul, cu așa atitudine”.


Oțelul a ajuns la a patra înfrângere consecutivă în Liga 1, ultima victorie din campionat fiind înregistrată pe 22 noiembrie 2014, cu Ceahlăul

Oțelul Galați ocupă ultimul loc în Liga 1, cu 15 puncte adunate în 26 de etape, și are șanse extrem de mici să evite retrogradarea. Prima clasată deasupra liniei ce duce în eșalonul secund are 13 puncte în fața Oțelului. Până la finalul sezonului mai sunt opt etape de desfășurat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen