E golgheterul la zi al Ligii 1 și omul decisiv pentru Dinamo:** „E DUREROS! La noi vin 300, la rivali se umple stadionul!”

E golgheterul la zi al Ligii 1 și omul decisiv pentru Dinamo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul dinamovist Marius Niculae a declarat, luni, că în primele 18 etape ale Ligii I, echipa sa a fost mai mult dezavantajată decât ajutată de arbitri.

„Cred că am fost mai mult dezavantajați de arbitri decât avantajați. Din statistica pe care am văzut-o în presă, am văzut că s-au făcut mai multe erori împotriva noastră decât avantaje. Și la ultimul meci, eu am văzut penalty clar. Arbitrul Tudor e cel mai bun pe care îl avem în România. Poate se mai pune problema să mai greșească, dar eu acum eu cred că nu a greșit”, a declarat Niculae.

Jucătorul dinamovist consideră că 2011 a fost unul bun pentru echipa sa: „Am terminat pe primul loc doar un tur, mai avem mult de muncă până la final. Avem aceleași șanse de a câșiga titlul ca și următoarele patru clasate. Chiar și Steaua, deși nu se află printre primele patru. Ne bucurăm și, deși am avut un an foarte greu cu pierderea finalei cupei, împotriva rivalilor, am reușit să rămânem același grup unit și să obținem rezultate la care nimeni nu se aștepta. Dar le-am dat o palmă tuturor și le-am arătat că prin unitatea grupului putem realiza ceva”.

Singurul lucru care lipsește echipei Dinamo în opinia lui Niculae sunt suporterii. „Avem sărbători fericite. Moș Crăciun ca în toți anii va fi îmbrăcat în roșu și alb. Nu știu dacă o să vină cu multe daruri, pe criza asta… De la Miami să vină soare, pentru că acum e cam frig. Poate ne lipsesc suporterii, mai ales când ne uităm la rivali că se umple stadionul, iar la noi vin trei sau patru sute. Asta e dureros, dacă nu vin să te încurajeze când ești pe primul loc, atunci când?”, a mai spus Niculae.

Întrebat despre un posibil transfer al său de la Dinamo, Niculae a răspuns: „Am spus-o de atâtea ori încât risc să devin ca papagalul meu de acasă, Paco. Acum spune «ce face bebe?». Poate schimarea aceasta de climat, cu plecarea la Kavala, a fost de bun augur pentru mine. Nu a fost presiune în jurul meu, am fost liniștit mi-am văzut de treabă. Apoi am venit plin de energie și motivat pentru a demonstra că Marius Niculae poate juca la un nivel înalt”.

După 18 etape, Dinamo ocupă locul 1 în campionat, cu 40 de puncte, având un punct mai mult decât CFR Cluj, oupanta locului secund.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…