„E clar că nu trecem prin cel mai bun moment!” Discursul lui Bourceanu după 1-1 cu ASA. Căpitanul Stelei din ultimul meci recunoaște că ar putea pleca în ianuarie

"E clar că nu trecem prin cel mai bun moment!" Discursul lui Bourceanu după 1-1 cu ASA. Căpitanul Stelei din ultimul meci recunoaște că ar putea pleca în ianuarie

ASA Târgu Mureș – Steaua 1-1. Trupa lui Reghecampf rămâne lider în Liga 1 însă ajunge la al doilea meci consecutiv fără victorie în campionat și pierde două puncte mari la Târgu Mureș.

Alexandru Bourceanu a purtat din nou banderola de căpitan al Stelei în remiza cu ASA, iar la final a vorbit despre perioada mai slabă traversată de echipa sa. Închizătorul spune că nu poate fi vorba de o criză, dar recunoaște că Steaua are în acest moment probleme în special în ofensivă.

Bourceanu a vorbit și despre situația sa contractuală, precizând că actualul contract îi va expira pe 31 decembrie și nu știe încă ce îi rezervă viitorul. Lui Bourceanu nu i-a fost încă propusă o nouă înțelegere și e posibil ca acesta să plece în ianuarie.

Am primit un gol stupid din nou, la o fază care nu anunța nimic. Ni se întâmplă a doua oară într-o săptămână, din păcate, dar e bine că am reușit să egalăm. Păcat că nu am mai reușit încă un gol.

E bine că sunt sănătos, dar mai departe nu pot să comentez. Eu nu am reproșat nimic arbitrului, am încercat să-mi văd de treabă.

Nu vorbim de o criză, dar clar nu trecem prin cel mai bun moment. Asta chiar dacă ultimele meciuri au fost ceva mai bune, dar nu reușim să marcăm. E vina tuturor. Când nu câștigăm e vina tuturor, când învingem e meritul tuturor. La fel și când primim gol sau marcăm.

Eu îmi termin contractul în două luni. Ce să se întâmple? Mă aștept la orice sau la nimic… Viitorul e imprevizibil. Sunt la Steaua până la 31 decembrie, dar apoi nu știu…„, a declarat Alexandru Bourceanu după meci.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]