Dureri de cap pentru Hagi!** Patru jucători, cu probleme: Denis Alibec s-a accidentat

Atacantul Denis Alibec a părăsit antrenamentul de luni seară al echipei Viitorul Constanța după ce a călcat strâmb, diagnosticul fiind entorsă la genunchiul drept cu inflamație tendon patelar.
Dureri de cap pentru Hagi!** Patru jucători, cu probleme: Denis Alibec s-a accidentat

Atacantul Denis Alibec a părăsit antrenamentul de luni seară al echipei Viitorul Constanța după ce a călcat strâmb, diagnosticul fiind entorsă la genunchiul drept cu inflamație tendon patelar.

„El se află sub tratament medical de fizioterapie cu ședințe cu laser și ultrasunete, împachetări cu antiinflamatorii și necesită un repaus de două-trei zile pentru a vedea cum evoluează. Dacă se va constata că este nevoie, va fi făcut și un examen RMN. Oricum, evoluția după 24 de ore este foarte bună”, a declarat fizio-kinetoterapeutul echipei constănțene, Paul Ciocănescu.

Și alți atacanți din lotul echipei patronate de Gheorghe Hagi au probleme medicale. Aurelian Chițu a suferit o inflamație a ligamentului colateral intern în meciul cu Volga Novgorod, de duminică, dar marți a putut să-și reia antrenamentele. Revenit după o operație de menisc care l-a ținut departe de teren întreg returul, atacantul Cristian Cristea a avut o contractură pe cvatriceps, dar precum Chițu, a efectuat alergări ușoare.

Un alt jucător care se pregătește separat de restul echipei este Nicolae Dică, în recuperare după o accidentare mai veche.

Nou-promovata FC Viitorul Constanța se află în cantonament în Turcia și va disputa, miercuri, de la ora 18.00, la Kizilcahamam, al doilea meci de verificare, împotriva campioanei Iranului, Sepahan.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]