Durere în sportul gălățean: s-a stins Puiu Vasilache, întemeietorul clubului Oțelul

Victor Vasilache, cel care a înființat și modernizat Clubul Sportiv Oțelul, s-a stins din viață noaptea trecută. Luna viitoare ar fi împlinit 73 de ani.

Viața lui nea Puiu, așa cum îi spuneau toți apropiații, s-a identificat cu o mare parte din istoria clubului Oțelul. În tinerețe a practicat mai multe sporturi: atletism, fotbal, volei și rugby. La 24 de ani, după terminarea facultății, i s-a încredințat Oțelul, pe atunci doar o asociație sportivă modestă, cu echipă de fotbal în B pe care „organele de partid” intenționau s-o desființeze, plus o secție de atletism fără sportivi. Erau doar doi atleți, dar unul plecat la Steaua și celălalt la Dinamo. Era secretarul asociației și practic conducătorul acesteia, președintele având doar statut onorific. Campionatul era pe terminate și echipa de fotbal retrograda în C. „În Galați, pe atunci, fotbalul trebuia să însemne doar FCM. Au mutat echipa la Adjud și, pentru că nu mai voiau să audă numele de Oțelul, am înființat trei echipe din combinat și le-am înscris în campionatul municipal, LBR, Venus Turnare Continuă și Rapid UETU”, povestea Puiu Vasilache primele file de istorie ale Oțelului.

LBR a ajuns, în doi ani, să intre în C. Se întâmpla în 1977. În 1980, se reușea promovarea în B, sub titulatura Oțelul LBR, iar Puiu Vasilache reușea să ducă gruparea dincolo de numărul limită de secții (patru) pentru a trece de la „asociație”, la Clubul Sportiv Oțelul, ajungându-se repede la 14 discipline sportive, cu șah, handbal, moto, box sau parașutism pe lângă fotbal și atletism.

A urmat un alt moment în care i-a fost răpită toată bucuria reușitei. „M-au sunat la miezul nopții, să mă duc imediat cu carnetele jucătorilor, duceau echipa la Tecuci”, rememora Puiu Vasilache unul din momentele dureroase din viața sa.

A luat-o de la capăt, mizând pe Metalosport, echipa Uzinei „Cristea Nicolae” – actualul Intfor, practic o secție a combinatului pe atunci. Cu jucătorii care au refuzat să plece la Tecuci, a intrat imediat din C, în B, în 1983. Se revenea la titulatura Oțelul, iar în 1986, se promova în prima ligă. Doi ani mai târziu, Oțelul obținea dreptul de a juca în Cupa UEFA.

„Meciul decisiv a fost la Moreni, am câștigat cu 1-0. Generalul de la pașapoarte care se ocupa de echipa din Moreni, pur și simplu a luat steagul de la arbitrul de tușă și a stat cu el ridicat continuu. Au prelungit meciul cu aproape 20 de minute, dar am rezistat”, povestea, în 2010, primul președinte al Oțelului din era modernă a clubului.

Pe 7 septembrie 1988, a fost marea sărbătoare, meciul din UEFA, de la Galați, cu Juventus, câștigat de Oțelul cu 1-0!

În același an, 1988, trăia o altă bucurie uriașă, despre care spunea că a fost una din marile satisfacții ale vieții sale: promovarea echipei de handbal feminin în prima divizie, la puțin timp de la înființare.

Pe 1 decembrie 1989, Puiu Vasilache era înlăturat, în ultimele zile ale regimului comunist, după mai bine de 16 ani în care făcuse, din nimic, CS Oțelul, situat pe atunci în primele zece cluburi din țară.

În urmă cu o lună, FC Oțelul îl anunța pe Victor Vasilache ca președinte onorific al clubului.

Suporterii Oțelului și apropiații își pot lua rămas bun de la Victor „Puiu” Vasilache începând de joi după-amiază, la capela bisericii Sfinții Trei Ierarhi, din Mazepa.

„Sunt născut și crescut în Galați și sunt mândru că am făcut ceva pentru orașul meu” – Victor Vasilache (2010).