După trei luni în Liga I a început să plângă de dorul Italiei!** Fundașul lui Hagi care se cere la AS Roma: „De acolo poate aș prinde naționala”

După trei luni în Liga I a început să plângă de dorul Italiei!** Fundașul lui Hagi care se cere la AS Roma:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un început șovăielnic de sezon, Viitorul Constanța a devenit rapid una dintre sperietorile Ligii I. Echipa lui Gheorghe Hagi, alcătuită din jucători proveniți din propria pepinieră sau împrumutați de la echipe ca Inter, AS Roma sau Steaua, a reușit câteva rezultate surprinzătoare, iar atenția lumii fotbalului se îndreaptă din nou către Litoral.

Primii fotbaliști ofertați au fost Denis Alibec și Gabriel Iancu, dar aceștia nu sunt singurii jucători care pot pleca din România la finalul actualei stagiuni. Sebastian Mladen este împrumutat de AS Roma la Viitorul și speră că evoluțiile sale din Liga I îi vor atrage atenția lui Zdenek Zeman, antrenorul echipei mari a „capitolinilor”.

„Sunt foarte fericit că am posibilitatea de a juca și de a căpăta experiență la Viitorul. Am toate condițiile la Constanța, dar mi-ar plăcea să mă întorc la Roma. În Italia, nivelul fotbalistic este mult mai ridicat și consider că stilul mi se potrivește. Dacă aș reveni la Roma, probabil aș intra și în atenția selecționerului României. Giallorossi au prima opțiune în ce mă privește, este echipa mea. Am petrecut 4 ani acolo și mi-ar face o deosebită plăcere să mă întorc. Ar fi stimulant pentru mine să lucrez cu un tehnician ca Zeman. Mi-e dor de băieții de la Trigoria, de atmosferă, de paste”, a spus Mladen pentru Vocegiallorossa.it.

11 partide a jucat Mladen pentru Viitorul în acest sezon

375.000 de euro este valoarea jucătorului, conform transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…