După Andone, și Sabău și-a îngropat fosta echipă:** „Nu mă interesează bârfele! Egalul e meritat, am fost inteligenți”

  • Publicat:
  • Actualizat:
După Andone, și Sabău și-a îngropat fosta echipă:**

După Andone, care a scos Dinamo din lupta pentru titlu, și Sabău și-a îngropat fosta echipă. Târgu Mureș a egalat în prelungiri, iar Sabău nu vrea să se gândească la zvonurile despre „stimulările” venite dinspre adversarele la titlu ale Rapidului: „Nu mă interesează bârfele”

„Sunt mulțumit cu punctul ăsta. Un joc echilibrat, am reușit să ținem echipa scurtă. I-am blocat cu fundașii centrali. Au jucat doar în fața noastră. În a doua repriză am avut două contre destul de bune. Am reușit să îl blocăm pe Alexa. Am abordat jocul inteligent. Au fost meciuri pe care le-am pierdut în ultimele minute, se întâmplă. Punctul este muncit dar meritat”, a declarat Sabău la Digi Sport, la Fanatik Show

Sabău: „Nu mă interesează bârfele despre stimulări”

„Nu vreau să intru în discuții despre stimulări. Nu mă interesează bârfele. Rapidul este organizată, disciplinată, bine așezată în teren de Răzvan . Rapidul mai are șanse la titlu, chiar dacă CFR e la distanță destul de mare. Urmează patru jocuri cu adversari direcți, Patrolul, Chiajna, Piatra Neamț, Brașov. Trebuie să ne facem datoria, să nu ne reproșeze nimeni că nu luptăm pentru această echipă”, a mai spus antrenorul Mureșului

Știri despre
Pe aceeași temă
ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp!   Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!

Momentul în care armata ucraineană distruge tunul autopropulsat „Lalea” al Rusiei. Presa de la Moscova publicase imagini cu locul unde se află VIDEO
Momentul în care armata ucraineană distruge tunul autopropulsat „Lalea” al Rusiei. Presa de la Moscova publicase imagini cu locul unde…
Pompierul Iulian Rotariu a trecut şi sâmbătă primul linia de sosire la ultramaratonul The Track Namibia

Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

BREAKING NEWS! Zelenski a dat ORDINUL! Ucraina ATACĂ Rusia!

PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!

Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare

Apare O NOUĂ FORȚĂ la nivel mondial! Totul se decide chiar acum

Războiul din Ucraina este o 'repetiție' pentru un conflict și mai mare. Anunțul care dă fiori!

Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații

A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”

Un concurent de la Campionatul Naţional Individual al României la Hard Enduro s-a rătăcit. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor

BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată

Traian Băsescu a provocat un accident rutier în Bucureşti şi a ajuns la Poliţie. Rezultatul aparatului etilotest şi explicaţia fostului preşedinte
Traian Băsescu a provocat un accident rutier în Bucureşti şi a ajuns la Poliţie. Rezultatul aparatului etilotest şi explicaţia fostului…
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”

FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!

FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!

×