„Dumnezeu m-a adus la Vaslui”

„Dumnezeu m-a adus la Vaslui
  • Publicat:
  • Actualizat:

În vârstă de 24 de ani, Pavol Farkas a debutat cu dreptul în fața propriilor suporteri, marcând ambele goluri în derby-ul Moldovei cu Poli Iași. 

Vrei să devii golgheter?
Nu. Încerc să-mi ajut echipa la fiecare meci. Chiar dacă sunt fundaș central, îmi place să înscriu. Vin des la fazele fixe și mă lipesc la gol. Cred că am marcat peste 25 de goluri până acum.

De unde această poftă de gol?

Când m-am apucat de fotbal, antrenorul m-a pus atacant. Eram cel mai înalt și marcam ușor cu capul.

Și cum ai ajuns fundaș?
La un amical de la juniori s-a accidentat un coleg și antrenorul mi-a spus să-l înlocuiesc. De atunci nu am mai ieșit din defensivă. Știam toate trucurile atacanților, așa că-i anihilam fără probleme.

A fost o victorie meritată în fața celor de la Poli Iași?
Puteam câștiga mult mai clar. În afara celor două goluri pe care le-am înscris, Vasluiul și-a mai creat cel puțin încă cinci ocazii mari de gol.

Cum te-a convins Vasluiul să vii în Liga I?
Eu cred că Dumnezeu a vrut să semnez cu Vasluiul. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în România, pentru că la începutul lunii februarie semnasem un contract pe trei ani cu echipa scoțiană Hearts of Midlothian.

Și de ce a picat transferul?

M-am antrenat cu Hearts timp de două săptămâni. Tranzacția a căzut din cauza federației din Slovacia, care a trimis cartea verde cu o zi mai târziu decât termenul impus de federația scoțiană.

„Vasluiul e puternic“

Ești mulțumit de alegerea pe care ai făcut-o?
E chiar mai bine decât mă așteptam. Am venit la un club profesionist, cu un proiect bun, care își dorește participarea în cupele europene, cel puțin în UEFA.

Ți-ai făcut prieteni?
Dușan Kucian, slovac și el, îmi este cel mai bun prieten. Datorită lui nu mi-a fost greu să-mi fac noi prieteni. Mă înțeleg bine cu toată lumea.

Prindeți UEFA și anul acesta?

Returul se anunță tare dificil, dar suntem încrezători în șansele noastre. Domnul Porumboiu a făcut investiții mari în această iarnă. Au venit mai mulți jucători noi și Vasluiul este puternic. Sunt convins că ne vom clasa cel puțin pe locul cinci al clasamentului.

„Titlul va merge în provincie“

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu și-ar dori ca titlul să fie obținut de o echipă din provincie. „Aș vrea ca titlul să fie câștigat de o echipă din provincie. La București s-a dat ora exactă până acum și au început să încurce deja meridianele. Au dat ora exactă, dar acum ora nu prea mai e exactă. Îmi place mult Craiova, e o echipă frumoasă”.

250
de mii de euro a plătit FC Vaslui pentru transferul lui Pavol Farkas de la Artmedia Bratislava

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen