Dumitru Cardoso revine în Liga 1, la UTA!

Redactor:
Călin Mnerie
Dumitru Cardoso revine în Liga 1, la UTA!
  • Publicat:

La revenirea din cantonamentul din Antalya, Laszlo Balint anunța un nou transfer cu profil ofensiv la UTA.

„Va fi o surpriză pentru toți”, plusa antrenorul arădenilor, iar astăzi clubul l-a prezentat pe Nicolao Dumitru Cardoso (30 de ani).

Crescut la Academia lui Empoli, Cardoso a debutat în 2008 pentru echipa de seniori, unde a jucat doar două partide înainte de a fi cumpărat în 2010 de Napoli, pentru 1.5 milioane de euro.

Dumitru Cardoso revine în Liga 1, la UTA!

Fotbalistul de bandă a fost legitimat timp de șapte ani la echipa de sub Vezuviu, însă după un prim sezon în care a prins 12 meciuri, în Serie A și Europa League, a fost împrumutat de nu mai puțin de șapte ori, la formații din Serie B, precum Empoli, Ternana, Cittadella, Reggina, Latina, dar și Grecia, la Veria sau Anglia, la Nottingham Forest.

După despărțirea definitivă de Napoli (unde de-a lungul anilor a evoluat alături de jucători ca Lavezzi, Hamsik sau Cavani), Cardoso a jucat timp de un sezon și jumătate în liga secundă spaniolă, la Alcorcon și Gimnastic de Tarragona, după care, în primăvara lui 2019, s-a întors în Italia, la Livorno. Tot în vara acelui an și-a început prima aventură în România, la Gaz Metan, unde a impresionat. El a marcat 12 goluri și a oferit 6 assist-uri în cele 42 de partide jucate în tricoul medieșenilor în toate competițiile.

Acum un an, a fost transferat de coreenii de la Suwon Bluewings, care au plătit 150.000 de dolari în schimbul său, însă după doar un an de zile, în care a înscris un singur gol, formația din Asia a ales să nu îi prelungească contractul.

Născut în Suedia, din tată român și mamă braziliancă, Nicolao Dumitru Cardoso a reprezentat naționala Italiei (țară în care a emigrat cu părinții la o vârstă fragedă) la nivel U19 și U20, marcând 3 goluri în 15 partide în tricoul „azzurro”. Mirel Rădoi l-a dorit la naționala României, însă fotbalistul nu a reușit să obțină cetățenia română, de care ar fi avut nevoie pentru a juca la prima reprezentativă a țării noastre.

 

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup