Duel italian

Duel italian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolo Napoli și Cristiano Bergodi, doi dintre antrenorii străini care s-au impus în Liga I, se întâlnesc pentru prima dată într-un duel în fotbalul românesc în această seară la Iași, de la ora 19:00, în meciul Poli și Universitatea Craiova. Cei doi au obiective diferite, Universitatea Craiova trage pentru obținerea unui loc în Cupa UEFA după o absență de 9 ani din Europa, în timp ce Poli Iași vrea să evite retrogradarea, ocupând în prezent poziția a 16-a. Bergodi și Napoli s-au întâlnit des în duelurile din Serie A, ca jucători, iar acum amândoi vor cele trei puncte în primul meci al returului.„Am fost adversar cu Nicolo Napoli în Serie A, dar personal nu îl cunosc. Apreciez ce face el la Craiova, sunt mulțumit că un italian face treabă bună la o echipă din România, dar vreau să-l bat pe Nicolo. Craiova este o echipă bună, rezultatele ei din tur nu sunt întâmplătoare. Au făcut un tur bun, sunt la un punct în spatele Stelei, dar eu am încredere că jucătorii mei vor face un meci foarte, foarte bun”, a declarat Cristiano Bergodi.
Și Napoli și-a amintit nu numai că a jucat împotriva lui Cristiano, dar că a câștigat de multe ori duelurile. „L-am bătut de câteva ori în tinerețe pe Bergodi, acum sper să o fac și ca antrenor. Îmi doresc ca în acest duel italian să am câștig de cauză. Eu vreau să ne face treaba cât mai bine și vă garantez că Universitatea Craiova va disputa toate meciurile pe teren. L-am studiat pe Bergodi foarte bine și vreau să câștigăm în prima etapă“, a explicat și Napoli.

 

"Ne-am pregătit bine, băieții sunt pregătiți, putem obține un rezultat pozitiv la Iași. Depinde numai de noi să ne îndeplinim obiectivul" – Nicolo Napoli, antrenor U Craiova

"Avem nevoie de trei puncte în meciul cu Craiova și le putem obține cu multă dăruire, determinare și cu poftă de joc" – Cristiano Bergodi, antrenor Poli Iași

 

3 victorii a obținut Nicolo Napoli cu Universitatea Craiova în deplasare în turul campionatului, la Urziceni, Mediaș și Buzău

4 echipe a antrenat Cristiano Bergodi în România, FC Național, CFR Cluj, Rapid și Poli Iași

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup