Duckadam despre Szekely: „Dacă vrea să se rateze ca fotbalist, să rămână la Steaua 2”

Redactor:
Bitescu Wili
Duckadam despre Szekely:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferat în 2008 de la Oțelul Galați, Janos Szekely nu a
confirmat la gruparea din bulevardul Ghencea. Jucătorul are un
salariu de 225.000 în sezonul 2010-2011, iar Gigi Becali vrea să
scadă toate salariile ce depășesc plafonul de 120.000 de euro
anual. Noul contract pe care Steaua i l-a propus se cifrează la
150.000 pe an, dar Szekely nu vrea să accepte reducerea.

„A fost o discuție normală, fără tensiuni sau reproșuri. Clubul i-a
oferit un salariu de 12.500 de euro lunar, adică 150.000 anual.
Asta în afara primelor de joc și a celor de obiectiv. Eu cred că
este un salariu mai mult decât onorabil pentru Liga I. Salariul lui
crește de la an la an, așa este contractul, iar noi vrem ca
propunerea să rămână până în 2014. Or, el vrea o altă negociere la
anul, acceptă acest salariu doar pe 2010”,
a spus Helmuth
Duckadam pentru
Ziarul Ring.

Pentru că a refuzat renegocierea contractului, jucătorul a fost
trimis la Steaua 2.

„El poate să joace în continuare la Steaua II, iar clubul
să-i plătească banii din actualul contract. Însă ce face ca
fotbalist? Se ratează la 27 de ani? Asta i-am și spus la discuții,
l-am sfătuit părintește. Cine îl mai vede la echipa a doua? Nu-l va
cumpăra nimeni, nu va prinde nici naționala. Va lua mai mulți bani,
acesta-i singurul beneficiu. Trebuie să înțeleagă că este o criză
generală, că banii nu mai sunt ca în 2008, iar ceea ce i s-a propus
nu este nici pe departe o bătaie de joc. El trebuia să ne dea un
răspuns până acum. Nu a zis nici da, nici ba. Oricum, nu se mai
poate negocia nimic, asta este oferta Stelei. În clipa în care va
accepta ce i s-a oferit, va reveni la prima echipă”
, a mai
spus președintele Stelei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×