Duckadam: „Acest Rufay a făcut mișto de Steaua!”

Duckadam:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul trecut a fost unul negru pentru Zapata. Columbianul a
gafat cu Vaslui, Oțelul, Bistrița sau FC Brașov și a compromis
orice speranță a Stelei la titlu. În actuala ediție de campionat,
Rufay părea că poate da din nou siguranță defensivei, dar partida
cu Ceahlăul a fost preambulul unei erori dacă nu mai mari, cu
siguranță mai importante: a luftat în eternul derby și i-a permis
lui Andrei Cristea să înscrie.

Chiar dacă în general portarii își iau apărarea în astfel de
situații, Helmuth Duckadam nu îl menajează deloc pe Zapata, care nu
are ce să caute în prima echipă a lui Stoichiță, atâta timp cât
există soluția Tătărușanu.

Eu cred că Rufay, sau cum își zice el, a făcut mișto de
toți ceilalți colegi. A făcut mișto de Steaua. Nu ai voie să faci
așa ceva. Stoichiță a greșit că l-a titularizat în acest
meci.Trebuia să înceapă cu Tătărușanu
„, a spus
goalkeeper-ul de la Sevilla în Libertatea.

Campania de transferuri a Stelei a fost una extrem de slabă, s-au
adus jucători doar pentru a exista soluții din punct de vedere
numeric. În aceste condiții, Becali poate visa mult și bine la
titlu: Steaua este sus în clasament doar ca urmare a unei
conjuncturi favorabile.

Cu riscul de a supăra câteva persoane de acolo, cred că
s-a greșit mult în privința transferurilor făcute. Au fost aduși
jucători, gen cipriotul Parpas sau senegalezul Tall, care nu au ce
căuta la acest club. Steaua nu are echipă de titlu. Patronul ar
trebui să se mulțumească la finalul sezonului dacă echipa se va
clasa pe un loc care să-i permită participarea într-o cupă
europeană. Poziția funtașă pe care o ocupă acum în clasament este
una de conjunctură

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele