Fostul dinamovist Dragoș Grigore a învățat repede lecția: „Rapid e o echipă iubită, suntem peste tot acasă!”

Redactor:
Robert Vișan
Fostul dinamovist Dragoș Grigore a învățat repede lecția: „Rapid e o echipă iubită, suntem peste tot acasă!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dragoș Grigore, fundașul central în vârstă de 35 de ani de la Rapid, s-a declarat mulțumit de remiza din meciul cu Chindia Târgoviște.

Partida dintre Chindia Târgoviște și Rapid s-a disputat vineri seară, la Ploiești, în cadrul etapei a șaptea din play-out-ul Ligii 1, și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

După această partidă, Dragoș Grigore a recunoscut că potrivit aspectului jocului rezultatul de egalitate este unul echitabil pentru Rapid, care întrerupe seria de șapte victorii consecutive sub comanda antrenorului Adrian Mutu.

Dragoș Grigore, după remiza dintre Chindia Târgoviște și Rapid

Fost jucător la Dinamo în perioada 2008-2014, Dragoș Grigore a învățat repede sloganul Rapidului și s-a folosit de el la interviul de după partida cu Chindia Târgoviște.

„Fără dar și poate ne-am fi dorit să obținem cele trei puncte, însă după cum a decurs jocul, este un rezultat echitabil. Știam că e o echipă care se închide foarte bine, care va aștepta greșeala noastră. Nici terenul nu ne-a avantajat. Chindia e o echipă defensivă, e greu să găsești spații. Ăsta e fotbalul, sunt și meciuri de acest gen. Ei sunt cu cuțitul la os, sunt într-o situație disperată și fiecare punct contează.

Vom da tot ce putem să îi învinge (n.r. în etapa viitoare, cu FC U Craiova). Stadionul va fi aproape plin, dacă nu plin, avem toate atuurile să câștigăm contra celor de la Craiova.

(n.r. despre faptul că au avut suporteri mulți la Ploiești) Rapid e o echipă iubită, suntem peste tot acasă. Era bine dacă puteam să le dedicăm victoria. Mergem mai departe și sperăm să reparăm. Suntem o echipă, câștigăm și pierdem împreună”, a spus Dragoș Grigore, la flash-interviul de după meci.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele