Dragomir: „Nu spun de ce, dar Unirea și Timișoara nu vor termina așa de sus în retur!”

Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir nu este surprins de ordinea din clasament la finalul turului și le laudă pe cele două performere din provincie, Unirea și FC Timișoara.

Totuși, președintele Ligii anticipează că în retur cele două formații nu vor reuși să țină pasul cu trupele din București, din cauza jocurilor de culise.

"Mă așteptam la actuala ordine a primelor trei locuri din campionat. Timișoara, dacă nu era penalizată cu 6 puncte, unde era acum? De asemenea, Unirea Urziceni este o echipă foarte bună. Nu cred însă că cele două echipe vor rămâne pe aceleași poziții și în retur, nu pot să vă spun de ce, dar o să vedeți că așa va fi. Cele două formații sunt revelațiile campionatului", a spus Corleone pentru NewsIN.

Mitică a făcut nominalizările în ceea ce privește remarcații acestui an, declarându-se încântat de Dan Petrescu și Dușan Uhrin. La categoria dezamăgiri, Dragomir a încadrat-o pe Gloria Buzău: "Gloria Buzău este echipa care m-a dezamăgit cel mai mult. Despre arbitrajele care au fost în tur pot spune că au crescut din punct de vedere valoric, iar aici trebuie să-i mulțumim lui Gheorghe Constantin. La secțiunea cei mai buni antrenori nu pot să nu-i remarc pe Dan Petrescu și Dușan Uhrin".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un milionar însurat! Imagini provocatoare
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Se schimbă plăcuțele de înmatriculare. Intră în vigoare din 7 iunie. Ce șoferi trebuie să depună cerere
Se schimbă plăcuțele de înmatriculare. Intră în vigoare din 7 iunie. Ce șoferi trebuie să depună cerere
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×