Dosarul transferurilor:** Sică Pușcoci povestește cum a ieșit curat din afacerile dubioase: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la DNA”

În 2008, când s-a închegat „Dosarul Transferurilor", în plasa procurorilor au căzut zece oameni din fotbalul românesc. În judecată au fost trimiși însă doar opt, aceștia urmând să-și afle mâine verdictul la prima instanță. Unul dintre cei scoși de sub urmărirea penală a fost Sică Pușcoci. Al doilea, Mircea Stoenescu, fost președinte la FC Dinamo.
Dosarul transferurilor:** Sică Pușcoci povestește cum a ieșit curat din afacerile dubioase: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la DNA"

În 2008, când s-a închegat „Dosarul Transferurilor”, în plasa procurorilor au căzut zece oameni din fotbalul românesc. În judecată au fost trimiși însă doar opt, aceștia urmând să-și afle mâine verdictul la prima instanță. Unul dintre cei scoși de sub urmărirea penală a fost Sică Pușcoci. Al doilea, Mircea Stoenescu, fost președinte la FC Dinamo.

Pe Sică Pușcoci, toată lumea îl știe în fotbalul românesc drept agent de jucători, calitate pe care personajul în cauză o neagă. „Eu am fost doar avocat. Niciodată impresar. Și întotdeauna am fost cu jucătorul, nu am reprezentat clubul”, expune acesta esența rolului pe care și l-a asumat în ultimii 20 de ani.

Pușcoci are 57 de ani și de ceva timp a ieșit din prim-planul fotbalului. Este profesor la Universitatea de Stat Valahia din Târgoviște, derulează afaceri, iar fotbalul rămâne un capitol complementar. În CV, are câteva transferuri supervizate: l-a dus pe Ilie Dumitrescu la Tottenham, pe Toni Doboș la AEK Atena. Plus câțiva antrenori, îmbarcați în avionul spre Golful Persic. Între aceștia, Puiu Iordănescu la Al Hilal.

Convocat pentru că „a scris presa”
În „Dosarul Transferuri”, numele i-a fost reținut în două cazuri: Cristi Dulca (ex-Rapid) și Iulian Arhire (ex-Oțelul). Ambii, ajunși în Coreea de Sud, la Pohand Steelers. „Când a început ancheta, eu aveam deja de două ori NUP în aceste cazuri, o dată la București, a doua oară la Galați. Jucătorii aveau un impresar coreean, Kim Jung Ho, eu i-am asistat ca avocat. Am ajuns la DNA doar pentru că s-a scris în presă că aș fi fost implicat. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la DNA, pentru că așa s-a văzut că sunt curat. La DNA nu ai cum să scapi dacă ai o pată, cât de mică. Sunt ultraprofesioniști, te descoperă imediat”, susține Pușcoci.

Vorbește calm, cu voce liniară, așa cum predă probabil studenților săi. Și-a luat doctoratul cu o temă din fotbal: „reprezentarea fotbaliștilor profesioniști, aspecte juridice”. Acum, predă dreptul sportiv și managementul organizațiilor sportive. Procurorii nu l-au putut agăța cu nimic, pentru că a știut cum să se miște în cadrul oferit de rolul său de avocat, fără să calce granița legii. Și nici nu a încercat să dea tunuri. „La negocieri, am cerut întotdeauna ca partea mea să-i fie dată jucătorului. Dacă luam ceva, acum trebuia să plătesc”, afirmă cel care în tinerețe a practicat rugbyul. Evident, nimeni nu îl crede că a lucrat dezinteresat, dar ulterior totul s-a derulat pe relația confidențială avocat-client.

„Pledează” pentru cei opt inculpați
Avocat de 30 de ani, Sică Pușcoci nu are nevoie de prea multe elemente pentru a ști cam ce verdict se dă mâine. Ocolește însă cu diplomație subiectul: „DNA-ul e un malaxor, e greu să scapi dacă ești vinovat… Totuși, mi-e greu să mă pronunț. De-o parte sunt anchetatorii, care sunt adevărați profesioniști. De cealaltă parte, sunt cunoscuții mei, din fotbal, cărora sper să li se facă dreptate”. Avocatul pledează fără să clipească, deși nu are o relație strălucită cu Ioan și Victor Becali. Relațiile s-au răcit în 1994, după transferul lui Ilie Dumitrescu la Tottenham. Pușcoci nu are însă resentimente, drept dovadă că nu mai e supărat nici măcar pe Puiu Iordănescu, care a uitat să-i mai dea niște bani, după contractul de la Al Hilal.

Însurat cu o fostă „Mrs România”
Sică Pușcoci este căsătorit de 14 ani, soția lui, Raluca (foto), primind în 2002 titlul de „Mrs România”, cea mai frumoasă femeie măritată din țară. „Când ne-am căsătorit, soția mea avea 16 ani”, spune avocatul, fără să clipească. Împreună au o fetiță de 12 ani, Anastasia, pe care Sică Pușcoci o venerează.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro