„Dormeam cu mingea de fotbal sub pernă”. Căpitanul naționalei U17, un nou produs al Academiei „Gheorghe Hagi”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ProSport vă prezintă portretul lui Cristian Manea (16 ani și 8 luni), fundașul dreapta de la Viitorul, fotbalist care a debutat în partida cu Steaua (0-3)
  • Gheorghe Hagi, finanțatorul Viitorului, l-a luat de mână și l-a trecut terenul spre marea performanță

Chițu, Iancu, Bălașa,Toșca. Toate aceste nume au în comun o singură echipă: Viitorul Constanța. Este locul unde au fost formați mai întâi ca oameni, apoi ca fotbaliști, locul de unde au făcut pasul către fotbalul de mare performanță. Jucătorii amintiți sunt produsele exclusive ale Academiei de fotbal „Gheorghe Hagi”. Lista poate fi completată cu o serie de tineri fotbaliști care au făcut deja saltul în prima ligă, au atras privirile echipelor importante și acum așteaptă doar explozia ce le poate asigura transferul mult visat.

Hagi, un adevărat model pentru puștii de la Viitorul

Un astfel de caz îl reprezintă Cristian Manea, fotbalist ce nu a atins nici măcar vârsta majoratului. Cristi s-a născut la Constanța, județul care l-a oferit țării pe cel mai iubit jucător român din toate timpurile, Gheorghe Hagi. Încă din primii ani de viață a fost atras de fotbal, iar la una dintre primele sale aniversări, tatăl său i-a oferit cel mai frumos cadou: o minge de fotbal. Acesta a reprezentat primul contact, cel mai important, ce nu a mai putut fi rupt de nimeni și nimic. Joaca s-a transformat încet, dar sigur, în performanță.

A început la Metalul Constanța

Traseul pe care l-a urmat până acum Cristi Manea este destul de simplu. A jucat la juniorii echipei Metalul Constanța, fiind remarcat de antrenorul Cosmin Constantin. Datorită fizicului său excelent în raport cu vârsta fragedă, a fost folosit în linia de apărare, cu precădere pe flancul drept, dar nici când s-a apelat la serviciile sale în centrul defensivei, el avea să se exprime tot la un nivel înalt. În 2009, Manea avea să facă pasul cel mare, odată cu transferul la Academia „Gheorghe Hagi”, fiind printre primii jucători din scurta istorie a formației și în același timp cel mai vechi, cu toate că nu a împlinit nici măcar 17 ani.

Gâlcă a fost unul dintre protagoniștii performanțelor echipei Steaua de la mijlocul anilor 90. Foto:Andru NENCIU

Debutul în naționala condusă de Costel Gâlcă și banderola de căpitan

La 5 ani de la acel moment, pentru Cristi Manea a urmat dezvoltarea fotbalistică, lucru absolut firesc, atât de necesar pentru un copil a cărui ambiție de afirmare este imensă. Anul acesta, pe 24 martie, juca un nou meci oficial în naționala U17, în partida de calificare cu Belgia, încheiat 0-0. „A fost un moment emoționant pentru mine. Îmi aduc aminte de acel turneu din Scoția, îmi pare și acum rău că nu am putut face mai mult să ne calificăm”, rememorează pentru ProSport Cristi Manea. Pentru el și coechipierii săi de la reprezentativa condusă de Costel Gâlcă au urmat două înfrângeri cu același scor, 0-1, suferite în fața Bosniei și Scoției. Dincolo de gustul amar al insucceselor, a rămas o urmă plăpândă de satisfacție. El a purtat pe braț banderola de căpitan, așa cum speră să o facă și peste câțiva ani, dar în naționala mare. „Acesta este cel mai frumos vis. Când m-am apucat de fotbal, mi-am spus că este cea mai mare dorință a mea. Nu poate să fie nimic mai frumos pentru un fotbalist român, decât să conducă naționala din teren”, recunoaște puștiul, ale cărui vorbe vin cu o siguranță dezarmantă în ciuda vârstei fragede.

Bogdan Vintilă și gestul care i-a crescut încrederea în el

În luna aprilie a fost consemnat și debutul pe prima scenă a fotbalului. În minutul 63 al meciului cu Steaua, de la Chiajna, lucrurile curgeau într-o singură direcție. Victoria roș-albaștrilor nu mai putea fi pusă la îndoială. Cu toate acestea, Bogdan Vintilă dispunea de curajul atât de necesar și obligatoriu în CV-ul unui „principal” de la Viitorul să arunce în vâltoarea luptei un nou tânăr. Era vorba de Cristi Manea. Astfel, fundașul prindea prima lui jumătate de oră în Liga I. O săptămână mai târziu s-a dovedit că mutarea n-a fost făcută la întâmplare. Așa se explică faptul că, în deplasarea câștigată la Corona cu 4-0 de Viitorul, Cristi Manea a fost integralist, evoluând pe postul său preferat: fundaș dreapta.  


„Cristi Manea este un copil cu o personalitate puternică. Are o încredere mare în forțele lui. Asta înseamnă multe pentru vârsta sa. Cred că o să fie unul dintre cei mai buni fundași, pentru că el joacă și în dreapta, și în centru. Dacă merge pe aceeași linie, poate ajunge mare fotbalist”

Bogdan Vintilă, antrenor Viitorul  


   50.000 de euro este cota lui Cristi Manea, conform transfermarkt.de


ProSport l-a vizitat pe fundașul în vârstă de 16 ani la un antrenament efectuat la Voluntari. Foto: Bogdan IORDACHE

„Hagi și Vintilă mi-au spus să intru cu tupeu”

  • Cristi Manea a acceptat să vorbească pentru ProSport.
  • Tânărul fotbalist a povestit cum s-a apucat de fotbal, cine l-a susținut în parcursul său, mărturisind sfaturile primite de la Gheorghe Hagi.
  • Deși nici nu a împlinit vârsta majoratului, Manea crede că a aflat și unul dintre secretele care stau la baza succesului.

Cum te-ai simțit în momentul debutului cu Steaua?
Am fost foarte bucuros că am debutat în prima ligă. Bineînțeles, colegii au fost alături de mine și m-au ajutat să scap de emoții. Au fost mari, în special la început, dar pe parcurs au dispărut.

În momentul debutului, ce ți-au transmis Gheorghe Hagi și Bogdan Vintilă?
Mi-au spus să intru cu tupeu, fără frică și să-mi văd de jocul meu.

Crezi că ai reuști să faci o impresie bună?
Da, eu zic că m-am descurcat destul de bine. 

De ce fotbal?
Sincer… De mic mi-a plăcut, dormeam cu mingea sub pernă. Tatăl meu mi-a făcut un cadou special de ziua mea, foarte frumos: prima minge din viața mea.

Cine te-a infleunțat cel mai mult în carieră?
M-au ajutat foarte mult părinții și bunicii, care s-au ocupat de mine. M-au ajutat mult cu naveta, cu transportul și au stat în permanență cu gura pe mine. Adică, să mă gândesc numai la fotbal. Dar, au fost și antrenorii, într-o mare parte.

Care a fost cel mai important sfat primit până acum?
Au fost multe sfaturi importante primite. Toate indicațiile venite de la antrenori sau de la o persoană cum este domnul Hagi sunt excelente pentru mine.

„Cu muncă și seriozitate poți să-ți îndeplinești orice vis”

Pe viitor, la ce echipă ai vrea să evoluezi?
La oricare formație care este mai bună și cine mă dorește mai mult.

Cine este idolul tău?
Raphael Varane, de la Real Madrid.

Dar el nu joacă pe postul de fundaș dreapta…
Central. Și eu pot să joc acolo, am mai făcut-o în câteva meciuri și m-am descurcat de minune.

Ești căpitan la naționala Under 17. Crezi că ai putea să-i calci pe urme lui Dan Petrescu?
Sper din tot sufletul. Cu muncă și seriozitate poți să-ți îndeplinești orice vis.

Care este cea mai mare dorință a ta?
Vreau să joc cât mai mult la Viitorul. Asta îmi doresc acum. Vreau să ne îndepărtăm de zona roșie și să prind meciuri la Viitorul.

O ultimă întrebare. Ce fotbalist care joacă pe postul de fundaș dreapta ți se pare într-o formă foarte bună?
Dani Alves, de la Barcelona.


Cristian Marian Manea

  • Locul nașterii: Constanța
  • Data nașterii: 9 august 1997
  • Post: fundaș dreapta (fundaș central)
  • Vârstă: 16 ani și 8 luni
  • Înălțime: 1,83 m
  • Greutate: 72 kg.
  • Picior de bază: dreptul
  • Principalele calități: poziționare, forță, viteză

Articol scris de Mădălin Răducu

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz