Dorinel vrea împăcare cu fanii!

Dorinel vrea împăcare cu fanii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Oțelului , Dorinel Munteanu ține morțiș ca astăzi să
facă pace cu fanii, care i-au cerut demisia și la meciul amical cu
Delta Tulcea. „Vreau să mă împac cu suporterii, dar ei
trebuie să înțeleagă că am o echipă tânără, nouă. Îi rog să susțină
echipa, nu s-o înjure din primele minute. Așa nu va ieși niciodată
nimic. Îi asigur pe fani că pentru ei muncim zilnic, dar pentru a
câștiga trebuie să fie de partea noastră”,
a afirmat
antrenorul roș-alb-albaștrilor.

De când lucrează la Galați, Dorinel n-a câștigat nicio partidă
pe teren propriu: 0-0 cu Ceahlăul Piatra Neamț, 0-1 cu Steaua
București, 1-4 cu Unirea Urziceni (partide oficiale) și 1-2 cu
Delta Tulcea (meci de verificare).

Jucătorii sunt
neplătiți de două luni

Deși se pare că Oțelul și-a revenit din impasul fotbalistic în
care s-a aflat de când a debutat campionatul, gălățenii se
confruntă cu o altă problemă. Salariile n-au mai fost încasate de
două luni și deja s-a intrat în cea de-a treia lună de întârziere,
în timp ce bonusul echivalent victoriei din Șoseaua Ștefan cel Mare
este și el așteptat „Nu este un moment financiar foarte
bun”
, a recunoscut și tehnicianul
roș-alb-albaștrilor.

„Așa cum fotbalistic ne-am revenit, sper să trecem cât mai
repede și peste problema financiară”
, a adăugat Munteanu.
Totuși, acesta a spus că nu se pune problema ca elevii săi să se
gândească mai mult la bani decât la duelul cu ardelenii de la Gaz
Metan „Trebuie să câștigăm meciul acesta și apoi o să
discutăm și alte probleme”
, a conchis Dorinel.

Munti
a cerut nocturnă!

Dorinel Munteanu a recunoscut că echipei sale îi este mai greu
să dispute partidele pe teren propriu, poate și pentru că la
Galați se joacă numai pe lumină naturală. „La Dinamo am
jucat pe răcoare și este lesne de înțeles că la partidele de acasă,
cu soarele în cap, jucătorii se exprimă mai greu”,
afirmă
tehnicianul Oțelului. „Ar trebui să le cerem suporterilor
să vină cu lămpașe la ei, ca să jucăm mai târziu, dar sperăm să se
monteze și nocturna!”
, a spus Dorinel.

Speranța stă în
Loterie!

Directorul general al „oțelarilor” admite că arena echipei de la
malul Dunării se confruntă cu o mare problemă, precizând totodată
că rezolvarea nu-i stă în puteri: „Suporterii trebuie să
înțeleagă că nu e stadionul meu. Eu sunt doar un director. Ce să
fac? Să dau de la mine? Dacă aș avea bani și mâine m-aș duce să pun
nocturnă. Nu știu însă ce numere au ieșit la Loto, poate totuși am
câștigat”
, a făcut haz de necaz Marius Stan

Dacă nu va avea instalație de nocturnă pe stadion, Oțelul va
juca în campionatul următor în alt oraș sau în Liga a II-a!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele