Dorinel Popa a replicat la criticile aduse de Ilie Stan:** „Am stat șase luni în pădure!”

În urmă cu puțin timp, steliștii l-au achiziționat pe Dorin Popa (foto) de la Victoria Brănești. Mutarea a declanșat însă reacția lui Ilie Stan, fostul său tehnician, care l-a acuzat pe mijlocaș că are viață extrasportivă agitată.
Dorinel Popa a replicat la criticile aduse de Ilie Stan:** "Am stat șase luni în pădure!"

În urmă cu puțin timp, steliștii l-au achiziționat pe Dorin Popa
(foto) de la Victoria Brănești. Mutarea a declanșat însă reacția
lui Ilie Stan, fostul său tehnician, care l-a acuzat pe mijlocaș că
are viață extrasportivă agitată.

„Poate juca și ca mijlocaș defensiv, îi place și să urce până în
spatele vârfurilor, dar e capabil să acopere și banda dreaptă.
Singura lui problemă e legată de viața extrasportivă”, spunea, în
urmă cu o săptămână, Ilie Stan. Dorinel Popa însă contracarează:
„Nu știu de ce vorbește așa domnul Stan. Am stat în
cantonamentul ăla din pădure șase luni, și zi, și noapte. Iar acum,
că am și eu o prietenă și m-am mutat cu ea, înseamnă că am viață
extrasportivă? Au fost nopți când rămâneam singur în tot
cantonamentul. Ce să fac? Sunt prizonier? Nici semnal la telefon nu
ai acolo…”
, a declarat jucătorul pentru ProSport.

„Ce, sunt
vreun gigolo?!”

Jucătorul de 23 de ani, care are la activ 27 de partide în prima
ligă, a continuat: „De când sunt la Brănești, nu am ieșit
niciodată în București, în club, și nici nu vreau. M-a acuzat că
stau noaptea pe internet și stau cu ziarul Libertatea în mână să
caut femei. Dar ce, eu sunt gigolo? Am și eu o prietenă, nu am
nevoie de mai multe, îmi ajunge”
, a mai spus Popa, care a
semnat un contract valabil pe cinci ani cu gruparea din
Ghencea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]