Domnul Eficiență: Niculescu, randament superior lui Messi și Ronaldo

Domnul Eficiență: Niculescu, randament superior lui Messi și Ronaldo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Niculescu (33 de ani) e primul dintre jucătorii activi în
clasamentul eficienței și pe locul doi în topul general, condus de
piteșteanul Jean Barbu. 137 de goluri în 274 de meciuri, cifre cu
care s-ar mândri orice atacant din lume.

Mulți se întreabă de ce mai este păstrat Claudiu Niculescu la
Dinamo, dar, privind cifrele, îl putem înțelege pe Borcea. Turul
campionatului a fost dezastruos, Niculescu a marcat goluri de
senzație, în special din lovituri libere, dar a făcut-o de multe
ori și cu capul sau din acțiune. Impresionantă e regularitatea cu
care a înscris dinamovistul. O medie de 0,5 goluri pe meci, adică
un gol la două partide, e o cifră excelentă, comparabilă cu a unor
mari atacanți ai lumii.

Execuțiile din lovituri libere au fost atuul lui „Clau-gol”, dar
el a impresionat și prin forță sau prin detentă. A rămas în memoria
fanilor printr-un gol fantastic împotriva lui Real Madrid, într-un
amical, chiar în poarta marelui Casillas.

Deși a fost golgheterul României în mai multe rânduri, Niculescu
nu s-a realizat, paradoxal, și în străinătate. A dezamăgit la
Genoa, Duisburg și chiar la Omonia Nicosia, întorcându-se de
fiecare dată la Dinamo pentru a mai înscrie goluri.

Nici la națională nu a prins prea multe selecții, fiind un fel
de „Oblemenco” al lui Dinamo. Și acesta din urmă a fost golgheterul
campionatului în mai multe rânduri, dar nu a jucat niciun meci la
națională!

Ca să-l depășească pe Jean Barbu, liderul ultimilor 20 de ani,
Niculescu ar trebui să prindă un sezon de excepție și să înscrie
mai des de cât a făcut-o până acum, ceea ce e aproape imposibil, la
cei 33 de ani ai săi.
Ca o curiozitate, Craiova are șase reprezentanți în primele zece
locuri, o confirmare a valorii școlii de fotbal din Oltenia.

Nu știu dacă mai are timp să mă depășească, pentru că acest lucru
depinde de câți ani va mai juca el. Dacă va mai prinde un sezon sau
două, are șanse

Jean Barbu, fost atacant FC Argeș

Mă bucur că sunt în acest top, e important pentru mine
că sunt acolo. Cei din fața mea își merită locul, înseamnă că sunt
fotbaliști foarte valoroși. Claudiu e unul dintre cei mai mari
atacanți pe care i-a dat România

Ionel Dănciulescu, atacant Hercules Alicante

0.41
este media lui Cristiano Ronaldo în partide din prima divizie (96
de goluri în 233 de meciuri)

0.55
este media lui Messi (69 de goluri în 125 de partide)

0.4
este media lui Mutu (129 de goluri în 323 de jocuri)

Florin CARAMAVROV / Redactor
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele