Doliu la FC Brașov! Președintele executiv Iosif Kovacs a decedat

Președintele executiv al clubului FC Brașov, Iosif Kovacs, a decedat în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, la vârsta de 57 de ani, după o lungă suferință cauzată de cancer. „Clubul nostru își exprimă regretul față de pierderea atât de timpurie a fostului om de fotbal și prezintă condoleanțe familiei acestuia. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs!". Nu te vom uita niciodată!", a fost mesajul postat de oficialii clubului de sub Tâmpa pe site-ul oficial. Vestea l-a șocat și pe antrenorul echipei, Marius Șumudică: "Trăim momente tragice. FC Brașov a pierdut un om de mare valoare. Chiar dacă am lucrat mai puțin cu dânsul pot spune că era un conducator de marcă, un adevărat profesionist. Suntem alături de familie în aceste clipe dificile. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs. Nu te vom uita niciodată!".
Doliu la FC Brașov! Președintele executiv Iosif Kovacs a decedat

Președintele executiv al clubului FC Brașov, Iosif Kovacs, a decedat în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, la vârsta de 57 de ani, după o lungă suferință cauzată de cancer.

„Clubul nostru își exprimă regretul față de pierderea atât de timpurie a fostului om de fotbal și prezintă condoleanțe familiei acestuia. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs!”. Nu te vom uita niciodată!”, a fost mesajul postat de oficialii clubului de sub Tâmpa pe site-ul oficial.

Vestea l-a șocat și pe antrenorul echipei, Marius Șumudică: „Trăim momente tragice. FC Brașov a pierdut un om de mare valoare. Chiar dacă am lucrat mai puțin cu dânsul pot spune că era un conducator de marcă, un adevărat profesionist. Suntem alături de familie în aceste clipe dificile. Dumnezeu să te odihnească în pace, Iosif Kovacs. Nu te vom uita niciodată!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri