Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Doi fotbaliști ai Politehnicii Iași și-au depus memorii după ce au ajuns la patru luni fără salarii. Daniel Pancu: „E dreptul lor, chiar nu pot să mă supăr pe ei”

Doi fotbaliști ai Politehnicii Iași și-au depus memorii după ce au ajuns la patru luni fără salarii. Daniel Pancu: „E dreptul lor, chiar nu pot să mă supăr pe ei”

Doi fotbaliști ai Politehnicii Iași și-au depus memorii după ce au ajuns la patru luni fără salarii. Daniel Pancu: „E dreptul lor, chiar nu pot să mă supăr pe ei”
daniel pancu a plecat de la poli iasi

Fotbaliștii, staff-ul și ceilalți salariați ai clubului Politehnicii Iași au ajuns pe 15 decembrie la patru luni de restanțe la salarii, iar unii jucători au început deja să-și exprime în mod oficial nemulțumirea.

Primii care au cedat sunt Nicandro Breeveld și Gay Assulin, cei doi notificând clubul pentru a-și primi restanțele. Dacă Assulin nu mai intră în vederile lui Pancu de ceva vreme, el neavând nici măcar un meci întreg strâns în mai mult de un an de contract, Breeveld este unul dintre jucătorii de bază ai echipei din Copou.

Decizia celor doi, justă de altfel, vine la câteva zile după ce Consiliul Local Iași a aprobat alocarea sumei de 1.6 milioane de lei pentru club, adică aproximativ 325.000 de euro, bani cu care conducerea Politehnicii a promis că va achita cel puțin două salarii restante până la Crăciun.

Contactat de ProSport, Nicandro Breeveld a evitat sa comenteze pe marginea acestui subiect. Nu vreau să comentez. Echipa mai are un meci de disputat, poate vorbim după aceea. Mulțumesc”, s-a rezumat să spună acesta.

La rândul său, președintele clubului, Ciprian Paraschiv, a declarat: „Doi jucători au notificat clubul, voi avea o discuție cu ei la finalul săpămânii”.

Daniel Pancu, despre jucătorii care și-au depus memorii: „Au acest drept”

Antrenorul Daniel Pancu a comentat și el această situație la conferința de presă de la finalul meciului cu Clinceni. „Până la urmă jucătorii au cedat, sunt unii care au cedat. Eu nu pot decât să le mulțumesc pentru modul în care s-au comportat în aceste patru luni, pentru că nu a fost ușor. A fost o atmosferă extraordinară, v-am spus tot timpul că merită nota 10, nota 100 pentru modul cum s-au comportat la antrenamente, fiind neplătiți. E dreptul lor, chiar nu pot să mă supăr pe ei. Au acest drept, în momentul de față e problema clubului”, a declarat tehnicianul echipei moldave, Daniel Pancu.

 

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro