Doi atacanți ar fi trebuit să joace un amical azi la Dinamo 2. Francezul format de PSG „s-a pierdut” însă pe drum

Doi atacanți ar fi trebuit să joace un amical azi la Dinamo 2. Francezul format de PSG
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Ieri, în cantonamentul lui Dinamo au ajuns Vitinho și Loris Arnaud. Cei doi urmau să dispute astăzi un amical la echipa secundă, iar dacă ar fi impresionat, ar fi rămas la club.

Din păcate pentru echipa antrenată de Flavius Stoican, numai brazilianul a mai ajuns azi în „Ștefan cel Mare”. Francezul Arnaud, școlit la PSG, nu s-a mai prezentat, iar conducerea lui Dinamo nu știe în acest moment ce s-a întâmplat cu fotbalistul.


 Instalarea lui Flavius Stoican ca antrenor la Dinamo declanșează în Ștefan cel Mare o nouă sesiune de recrutări. Noul tehnician al roș-albilor a programat marți un amical, în care să observe potențialul echipei și va avea la dispoziție și două fețe noi. Este vorba despre brazilianul  Victor Guilherme Dos Santos Carvalho „Vitinho” (20 de ani) și despre francezul Loris Arnaud (26 de ani), doi fotbaliști liberi de contract, care s-au antrenat deja cu echipa secundă a „câinilor”.

Vitinho a fost în negocieri cu Gaz Metan înainte de a sosi în Ștefan cel Mare, dar nu s-a înțeles cu șefii formației ardelene la detaliile angajamentului. Președintele Ioan Horoba dorea să-i fixeze sud-americanului o clauză de 1,5 milioane de euro, însă fotbalistul a considerat că pretenția șefului medieșean este exagerată și a refuzat să semneze. Atacantul de 20 de ani a fost crescut de celebra școală a formației braziliene Fluminense.

Celălalt fotbalist aflat în atenția „câinilor”, Loris Arnaud, a debutat în fotbalul mare la PSG, echipă cu care s-a aflat sub contract între 2007 și 2012. La Paris, el a bifat 19 partide și a marcat de două ori. Poate juca atât ca atacant, cât și ca extremă. Arnaud a mai evoluat în carieră la Clermont, Angers și, ultima oară, la Cernomoreț Burgas, în Bulgaria.

Atât Vitinho, cât și Arnaud, vor fi utilizați de Stoican în jocul-test de marți și, în cazul în care vor impresiona, vor semna cu Dinamo.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele