Discursul lui Răzvan Lucescu l-a convins și pe Dani Coman:** „Nu avem nicio șansă la titlu!”

Discursul lui Răzvan Lucescu l-a convins și pe Dani Coman:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a spus în urmă cu 13 ani că Rapid nu are nicio șansă la titlu. În acel sezon, giuleștenii au ieșit campioni pentru a doua oară în istoria lor. Fiul lui „Il Luce” a repetat discursul tatălui la finalul derby-ului cu CFR, iar acum Dani Coman spune același lucru, într-un moment în care echipa se află la patru puncte de liderul pe care l-a umilit chiar la el acasă, cu 5-0.

Dani, Mioveni pare un adversar accesibil, însă de multe ori v-ați împiedicat de astfel de formații…
Va fi un meci foarte greu, avem obiective diferite. Ei vor trage să-și îndeplinească baremul de puncte, iar noi avem total alte socoteli. Părerea mea este că dacă marcau primii la Vaslui, nu pierdeau meciul. Au început foarte bine jocul, dar au avut ghinion la penalty-ul ratat de Claudiu Ionescu. Vom trata partida cu mare seriozitate. Ai dreptate atunci când spui că în acest sezon noi avem probleme cu echipele mici.

Tu care crezi că este obiectivul vostru pentru acest final de campionat? Te întreb pentru că Răzvan Lucescu a declarat că nu trageți la titlu.
Și eu îți răspund la fel: Cupa României. Suntem pe locul patru, iar în acest moment nu avem nicio șansă la campionat. Rapid nu se află printre formațiile care se luptă pentru câștigarea titlului!    

La finalul meciului cu Voința Sibiu ai fost aplaudat de fani…
Mă bucur foarte mult că au înțeles că vreau să-mi îndeplinesc obiectivul cu Rapid. În fotbal orice detaliu contează, sprijinul fanilor este la fel de important ca și susținerea necondiționată a patronului. Împreună te pot ajuta să câștigi ceea ce-ți propui la începutul sezonului. 

15.000 de euro pe lună este salariul lui „Robocop” în Giulești
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
România a pierdut cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Moartea ei a lăsat un gol imens
România a pierdut cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Moartea ei a lăsat un gol imens
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×