Discurs superb al lui Daniel Popa, după o repriză perfectă: „N-am demonstrat nimic. Îi dedic golurile lui Eugen Neagoe”

Daniel Popa a decis meciul cu Academica Clinceni.
Discurs superb al lui Daniel Popa, după o repriză perfectă: "N-am demonstrat nimic. Îi dedic golurile lui Eugen Neagoe"

Daniel Popa a decis jocul cu Academica Clinceni, reușind un hat-trick în repriza secundă. Introdus la pauză în locul lui Robert Moldoveanu, Popa a dat de pământ cu apărarea lui Ilie Poenaru.

Popa rămâne modest și le mulțumește celor din staff pentru că l-au aruncat în luptă, chiar dacă s-a antrenat puțin în această săptămână: „Da, voi păstra mingea. Sunt foarte fericit că echipa a câștigat. Aveam nevoie de aceste trei goluri. Contează golurile mele, dar cel mai mult contează că echipa a avut reacție după ce ne-au egalat. Asta e cel mai important. Încă n-am demonstrat nimic, trebuie să demonstrez pe parcursul campionatului. Mă bucur că am marcat, dar încă n-am demonstrat nimic. Eram toți cu moralul jos, acum urmează un meci foarte greu în deplasare. Trebuie să continuăm pe această linie.

Aceste goluri vreau să i le dedic dânsului (n.r Eugen Neagoe). A venit la Săftica și mi-a spus că are încredere în mine. Eu m-am pregătit doar două zile în această săptămână și vreau să le mulțumesc antrenorilor pentru că m-au luat în lot”, a spus Daniel Popa, la finalul partidei cu Academica Clinceni.

Dinamo s-a impus cu 4-2 și a obținut primul succes din acest sezon, în timp ce Academica Clinceni are înfrângeri pe linie.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania