Dinu Todoran, prima conferință de presă la FCSB! Cum le răspunde contestatarilor și ce spune despre Gigi Becali: „O să facem în așa fel încât să îl mulțumim pe patron” | VIDEO

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Todoran, noul antrenor de la FCSB, a susținut prima sa conferință de presă de când a fost numit pe banca tehnică a roș-albaștrilor.

Acesta a vorbit despre cum a primit propunerea lui Gigi Becali, despre obiectivele sale la FCSB, echipă pe care a numit-o „Steaua” pe toată durata conferinței de presă, dar și despre cum va arăta colaborarea cu patronul.

De asemenea, acesta a asigurat că experiența de a deveni campion alături de Dan Petrescu pe vremea când activa la Unirea Urziceni l-a ajutat enorm.

Dinu Todoran, prima conferință de presă ca antrenor la FCSB

Dinu Todoran a efectuat deja primele antrenamente cu jucătorii de la FCSB și le-a transmis public acestora că nu acceptă altceva la echipă decât profesionalism și seriozitate.

„Am fost plăcut surprins de propunerea domnului Becali. Îi mulțumesc pe această cale pentru a mă angaja la cel mai iubit și cel mai galonat club din România, Steaua București. Este o mare provocare, dar meseria de antrenor este o provocare la orice echipă te duci. Ținând cont de tradiția Stelei, de palmaresul Stelei, normal, e cea mai mare provocare. Îți dorești să antrenezi o astfel de echipă.

Sunt la început de carieră, dar sunt pregătit din toate punctele de vedere, avem un staff foarte puternic și ne dorim să ne atingem obiectivele, obiectivele pe care toată lumea le știe. La Steaua trebuie să se facă performanță. Primul obiectiv este intrarea în Conference League, câștigarea campionatului și a Cupei. Nu mă afectează deloc (n.r. discuțiile din mass-media), fiecare este liber să își exprime părerea, dar, la rândul meu, împreună cu colaboratorii mei, trebuie să demonstrăm că suntem capabili să facem performanță.

M-a ajutat foarte mult experiența de la Unirea Urziceni, ținând cont că am lucrat cu unul dintre cei mai buni antrenori din România, cu Mister Dan Petrescu. Am avut cel mai bun manager, pe Meme (n.r. Mihai Stoica), chiar vreau să îi mulțumesc pentru susținere. Jucătorii trebuie să înțeleagă că atunci când au venit pe poarta stadionului la Steaua, aici se dorește performanță. Ceea ce fac ei trebuie să facă în așa fel încât să fie pregătiți 100% pentru a ne atinge obiectivele.

Domnul Becali este patronul echipei. Noi o să facem în așa fel încât să îl mulțumim pe dânsul”, a spus Dinu Todoran, în cadrul conferinței de presă.

Pe aceeași temă
Andreea Bănică, gafă +18 pe plajă! I-a căzut sutienul și a rămas în sânii goi

România stă pe o „mină de aur”, pe care nu o mai exploatează din anii 2000. O tonă se vinde cu 200.000 de euro

COMENTARIU Sorin Avram: Scrisoare deschisă către domnul Nea Gigi Becali

Claudiu Keșeru, gol spectaculos de la 60 m. Internaționalul român a adus victoria cu o reușită impresionantă VIDEO

Avertizarea ISU: Dacă ai așa ceva în mașină, mergi ACUM și scoate-l! Este pericol mare

Monica Tatoiu: ‹‹Tata castiga 85.000 de lei pe luna cand o Dacie era 50.000 de lei››

Anamaria Prodan, divorţ iminent de Laurenţiu Reghecampf, acuzaţii grave: Alcool! Escorte!

Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Comoara ASCUNSĂ a României: O tonă se vinde cu 200.000 de EURO!

Tatăl ei este preot, dar asta nu a împiedicat-o să devină actriță în filme pentru adulți pe OnlyFans

A simțit că maseurul folosea doar o mână. Când a văzut ce făcea cu cealaltă, femeia a încremenit!

Dezvăluire-bombă! Cum și-a anunțat Reghecampf soția că divorțează

Nu mai are pic de RUŞINE! Loredana Groza şi-a arătat sânii pe internet AŞA! Fanii au taxat-o imediat

Ce s-a întâmplat cu Benone Sinulescu? Din păcate, au anunțat acum

Cine deţine pământurile României. Pe primul loc sunt arabii de la Al Dahra

Corina Bud, cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele din România, la plajă

Care este DURATA normală a unui contact sexual. Un expert dă un răspuns la care puţini s-ar aştepta

Lidl va aduce un aparat care este „la modă” în această perioadă

Oficial israelian: Atacul asupra petrolierului, în care a murit un marinar român, a fost comis de Iran

BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor

Turcul nu plăteşte: Gigi Becali, făcut de râs de şefii lui Galatasaray după ce a anunţat vânzarea lui Moruţan

Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la piscină

Andreea Bălan și Tiberiu Argint au plecat într-o nouă vacanță. Ce destinație au ales de această dată

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Un nou record de alcoolemie la volan. Omul încă stătea în picioare! - VIDEO

FOTO. Imagini de senzație cu nepotul favorit al lui Gigi Becali și iubita lui sexy, pe plajă! Lucian, un Nea Mărin miliardar modern

FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum arată Eva la 19 ani