„Dinu Gheorghe nu are cum să vină la Dinamo decât dacă acceptă ciorba de acolo”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe este unul dintre cei mai buni conducători din fotbalul românesc. Fostul oficial al Rapidului a avut o ofertă de la Steaua, dar pentru că nu i-a dat niciun răspuns lui Gigi Becali, nu se mai pune problema să vină la clubul roș-albastru. Un alt club care s-a arătat interesat de serviciile sale este Dinamo.

Dinamo l-a mai dorit pe „Vamă” și în urmă cu un an, dar un audit a împiedicat venirea sa. Mihnea Ionescu, unul dintre liderii fanilor „câinilor”, crede că „Vamă” este un conducător foarte bun, dar situația de la clubul „alb-roșu” nu va face posibilă venirea sa.

„Dinu Gheorghe nu are cum sa vină la Dinamo, decât dacă acceptă ciorba de acolo. E o clică în momentul de față la Dinamo. A mai încercat să vină și acum un an și jumatate și a cerut un audit, ca să vadă ce obiective poate să-și propună clubul. A fost trimis la plimbare de Cristi Borcea și Nicu Badea, care știau că ar fi fost un dezastru mai mare decât cel de la Fukushima, dacă se făcea acel audit”, a spus Mihnea Ionescu pentru sptfm.ro

„Nu îi contest calitățile profesionale lui Dinu Gheorghe. Eu vin de 30 de ani la meciuri și îl văd mai capabil decât pe Meme Stoica. MM a riscat mult și în ultimul timp a pierdut. Mă rog, a luat castanele din partea lui Becali, mai exact i s-a arătat ușa. În schimb, Dinu Gheorghe nu a mai rezistat să lucreze cu George Copos și a plecat”, a mai spus acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele