Dinu Gheorghe, ironic la adresa Stelei și a Petrolului: „Așteptăm cel mai important meci al campionatului”

Președintele Astrei se bucură că echipa sa a rmas pe primul loc după victoria de la Timișoara și a comentat zâmbind lupta pentru titlu, așa cum arată ea acum, conform clasamentului și programului din această etapă, în care se întâlnesc Steaua și Petrolul Ploiești. "A fost un meci greu, ne așteptam să fie așa. Timișoara se apără foarte bine, e bine organizată. Noi am început puțin mai relaxați, dar eu zic că suntem echipa mai bună și am câștigat. E bine pe primul loc, dar e devreme. Să vedem și noi diuminică seara cel mai important meci al campionatului, Steaua - Petrolul. Nu? Așa spun ei, că e cel
Dinu Gheorghe, ironic la adresa Stelei și a Petrolului: "Așteptăm cel mai important meci al campionatului"

Președintele Astrei se bucură că echipa sa a rmas pe primul loc după victoria de la Timișoara și a comentat zâmbind lupta pentru titlu, așa cum arată ea acum, conform clasamentului și programului din această etapă, în care se întâlnesc Steaua și Petrolul Ploiești.

„A fost un meci greu, ne așteptam să fie așa. Timișoara se apără foarte bine, e bine organizată. Noi am început puțin mai relaxați, dar eu zic că suntem echipa mai bună și am câștigat. E bine pe primul loc, dar e devreme. Să vedem și noi diuminică seara cel mai important meci al campionatului, Steaua – Petrolul. Nu? Așa spun ei, că e cel mai important meci. Să vedem”, a spus Dinu Gheorghe.

Oficialul Astrei crede că ACS Poli nu va retrograda și și-a amintit de momentul în care a fost foarte aproape să semneze cu Poli Timișoara a lui Marian Iancu, în urmă cu aproape șapte ani. „Eliminarea a fost corectă, au fost două faulturi de galben la Laban, asta este. Pe final, au forțat, cu mingi lungi. Dar Timișoara va rămâne anul acesta în Liga I, fără nicio problemă. Am avut emoții pe final, se putea întâmpla orice, a fost foarte frig, dar am jucat mai bine, asta e părerea mea. Eu mă simt foarte bine la Timișoara, din păcate atunci când a trebuit să ajung aici nu am ajuns, asta e viața„, a declarat Dinu Gheorghe.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]