Diniță acuză arbitrajul:** „Meciul a fost decis de brigada de arbitri, prin două faulturi inexistente”

Autor: Spiridon Laurențiu Daniel Publicat: 28 Nov. 2011, 22:26 Actualizat: 28 Nov. 2011, 22:27 Liga 1
Diniță acuză arbitrajul:** „Meciul a fost decis de brigada de arbitri, prin două faulturi inexistente”

Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Laurențiu Diniță, a declarat luni, după meciul cu FCM Târgu Mureș, pierdut cu scorul de 0-3, că rezultatul a fost decis de arbitraj, fiind acordate două penaltiuri la faulturi inexistente.

Diniță consideră că rezultatul nu reflectă realitatea din teren. „Un meci decis de brigada de arbitri, prin două faulturi inexistente. Este greu să revii de la 0-2, vreau să îi felicit pe băieții mei chiar dacă au luat și al treilea gol, pentru că s-au mișcat altfel decât în prima repriză. Nu cred că este o victorie meritată a celor de la Târgu Mureș, dar în fotbal nu câștigă întotdeauna cei care joacă mai bine. Din păcate, noi suntem urmăriți de aceste greșeli de arbitraj”, a spus Diniță.

El a precizat că nu vrea să spună că greșelile de arbitraj au fost greșeli intenționate. „Au fost greșeli neintenționate, dar la un asemenea nivel nu poți să faci asemenea greșeli, și două la număr”, a mai spus tehnicianul, adăugând că echipa sa va trebui să adune cât mai multe puncte până la terminarea turului, deoarece s-a îndepărtat de pluton.

Mediafax

Autor: Spiridon Laurențiu Daniel Publicat: 28 Nov. 2011, 22:26 Actualizat: 28 Nov. 2011, 22:27 Liga 1
Pe aceeași temă
Gina Pistol, nud pe marginea piscinei! Pozele pe care Smiley le-ar vrea șterse
Gina Pistol, nud pe marginea piscinei! Pozele pe care Smiley le-ar vrea șterse
VIDEO Imagini şocante. Bărbat lovit de o maşină, la câţiva metri de o autospecială care nu intervine
VIDEO Imagini şocante. Bărbat lovit de o maşină, la câţiva metri de o autospecială care nu intervine
Ludovic Orban: Programul teraselor se va prelungi: ”Am avut mai multe solicitări”
Ludovic Orban: Programul teraselor se va prelungi: ”Am avut mai multe solicitări”
Cifrele care explica DEZASTRUL de la Barcelona! Cate mingi au pierdut catalanii in meciul cu Bayern! Cifra HORROR pentru Messi
Cifrele care explica DEZASTRUL de la Barcelona! Cate mingi au pierdut catalanii in meciul cu Bayern! Cifra HORROR pentru ...
Aluniţe ce pot duce la cel mai agresiv cancer. Iată cum pot arăta şi la ce să fii atent!
Aluniţe ce pot duce la cel mai agresiv cancer. Iată cum pot arăta şi la ce să fii atent!
Klaus Iohannis, cu altă femeie la Constanţa! Cine e bruneta superbă! Oamenii au făcut ochii mari când au văzut cât de bine arată
Klaus Iohannis, cu altă femeie la Constanţa! Cine e bruneta superbă! Oamenii au făcut ochii mari când au văzut cât ...
VIDEO Reglare de conturi în stil mafiot: „Tati, ne omoară!“ Ce a păţit salvatorul unei fete forţate să se prostitueze
VIDEO Reglare de conturi în stil mafiot: „Tati, ne omoară!“ Ce a păţit salvatorul unei fete forţate să se prostitueze
Concluzia șocantă a patologilor: 'Nimeni NU a murit de coronavirus, ci de...'
Concluzia șocantă a patologilor: 'Nimeni NU a murit de coronavirus, ci de...'
Cel mai DOTAT bărbat din univers. Nimeni nu îl întrece. ''În timpul sexului se transformă în BUMERANG''
Cel mai DOTAT bărbat din univers. Nimeni nu îl întrece. ''În timpul sexului se transformă în BUMERANG''
Tatăl lui Emi Pian nu a ajuns la înmormântarea fiului său! Autoritățile nu au aprobat cererea de eliberare din închisoare 
Tatăl lui Emi Pian nu a ajuns la înmormântarea fiului său! Autoritățile nu au aprobat cererea de eliberare din închisoare 
Se anulează deschiderea anului școlar? E scandalul momentului. Decizia e la Guvern
Se anulează deschiderea anului școlar? E scandalul momentului. Decizia e la Guvern
Becali a fost arestat după ce s-a bătut cu poliția! Ce s-a întâmplat, de fapt: ”Eram șapte și...”
Becali a fost arestat după ce s-a bătut cu poliția! Ce s-a întâmplat, de fapt: ”Eram șapte și...”
Dezastrul FĂRĂ PRECEDENT care ne schimbă viaţa radical. Cu ochii după COVID şi după criză, nimeni nu se aştepta. Nici bogaţii nu se pot ascunde
Dezastrul FĂRĂ PRECEDENT care ne schimbă viaţa radical. Cu ochii după COVID şi după criză, nimeni nu se aştepta. ...
Alimentul preferat al românilor este cel mai nociv pentru ficat. Topul mâncărurilor ce pot duce la ciroză
Alimentul preferat al românilor este cel mai nociv pentru ficat. Topul mâncărurilor ce pot duce la ciroză
Top 5 mașini SCUMPE care nu te aduc în sapă de lemn cu întreținerea
Top 5 mașini SCUMPE care nu te aduc în sapă de lemn cu întreținerea
Un istoric aruncă bomba: Nu trăim în 2020, ci în 1723! Iată ce s-ar fi întâmplat cu 300 de ani de istorie
Un istoric aruncă bomba: Nu trăim în 2020, ci în 1723! Iată ce s-ar fi întâmplat cu 300 de ani de istorie
Poate fi transmis coronavirusul prin mâncare? Răspunsul OMS
Poate fi transmis coronavirusul prin mâncare? Răspunsul OMS
Dan Alexa o face praf pe Anamaria Prodan, la un an după ce impresara l-a pălmuit
Dan Alexa o face praf pe Anamaria Prodan, la un an după ce impresara l-a pălmuit
Poze fierbinți cu cele mai mari silicoane din România! Vedete fără sutien! Mihaela Rădulescu şi Carmen Brumă sunt în top!
Poze fierbinți cu cele mai mari silicoane din România! Vedete fără sutien! Mihaela Rădulescu şi Carmen Brumă sunt ...
Ultimă oră! Soția celui mai dorit cântăreț este însărcinată pentru a treia oară! Cum au făcut cei doi anunțul
Ultimă oră! Soția celui mai dorit cântăreț este însărcinată pentru a treia oară! Cum au făcut cei doi anunțul
Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă
Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu ...
Momentul în care sicriul lui Emi Pian a ajuns la cimitir! Oamenii au aruncat cu petale de flori peste mașină, i-au strigat numele și l-au aplaudat / PAPARAZZI
Momentul în care sicriul lui Emi Pian a ajuns la cimitir! Oamenii au aruncat cu petale de flori peste mașină, i-au strigat ...
Gabriela Cristea s-a trezit dimineață arătând așa! Fanii au fost îngroziți
Gabriela Cristea s-a trezit dimineață arătând așa! Fanii au fost îngroziți
Ultimele zile din viaţa lui Robin Williams
Ultimele zile din viaţa lui Robin Williams
99% dintre șoferi habar nu au ce înseamnă acest indicator rutier
99% dintre șoferi habar nu au ce înseamnă acest indicator rutier
FOTO. Adelina Pestrițu, făcută praf de internauți după apariția în costum de baie! 'Zici că ești bebeluș cu pampers în chiloții ăia'
FOTO. Adelina Pestrițu, făcută praf de internauți după apariția în costum de baie! 'Zici că ești bebeluș cu pampers ...
FOTO. Andreea Bănică, fără lenjerie intimă pe ea! Rochița a lăsat la vedere totul
FOTO. Andreea Bănică, fără lenjerie intimă pe ea! Rochița a lăsat la vedere totul