Dinamo – Sepsi 1-3 | Dezastru pentru Adrian Mihalcea, la meciul de debut. „Câinii” au rămas pe penultimul loc după rușinea din prima partidă și se tem de retrogradare

Dinamo - Sepsi 1-3 | Dezastru pentru Adrian Mihalcea, la meciul de debut. „Câinii” au rămas pe penultimul loc după rușinea din prima partidă și se tem de retrogradare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a început runda pe penultimul loc în clasament. Avea nevoie de victorie ca să plece din „zona periculoasă”. Primul meci pentru Adi Mihalcea pe banca echipei din „Ștefan cel Mare” a fost însă cu peripeții. A plouat de a rupt, iar oaspeții au deschis scorul încă din secunda 40 prin Safranko.

Jucătorii lui Sepsi au greșit grav pe final de repriză. Niczuly a trimis mingea în Fabbrini, iar Tincu l-a tras de tricou în careu pe mijlocașul italian. Penalty și cartonaș roșu. Perovic a executat slab lovitura de la 11 metri, iar Niczuly a respins. Cu un om mai mult pe teren, „câinii” s-au dezlănțuit, dar Sorescu a ratat pe bandă rulantă. Portarul Niczuly a fost cel mai bun om de pe teren și a respins chiar și cu câlcăiul la execuția lui Daniel Popa.

Echipa lui Leo Grozavu a dat lovitura pe final de meci. Vașvari a mărit avantajul din lovitură de la 11 metri, iar Ștefan a marcat superb golul de 3-0.

Dinamo are 17 puncte și se află pe penultimul loc în play-out. Sepsi a acumulat 23 de puncte și a rămas pe poziția secundă, la patru puncte de Viitorul Constanța.


Dinamo-Sepsi Sfântu Gheorghe 1-3 (VIDEO AICI)

MIN 90+6 Final de meci.

MIN 90+3. GOOOL. Moldoveanu reduce din handicap cu un șut din careu. (VIDEO AICI)

MIN 90. Oaspeții mai ratează o ocazie prin Karanovic.

MIN 86 GOOOOOL. Ștefan face o cursă de 30 de metri și șutează fără speranțe pentru Dinamo. (VIDEO AICI)

MIN 80. GOOOL. Vașvari înscrie din lovitură de la 11 metri. (VIDEO AICI)

MIN 79 Puljic îl atacă în careu pe Ștefănescu și Colțescu acordă lovitură de la 11 metri. Fundașul dinamovist a atins prima oară mingea.

MIN 66. Daniel Popa șutează de la marginea careului mic, dar Niczuly respinge cu câlcâiul.

MIN 57. O nouă ocazie mare Dinamo. Lazăr trage peste poartă din interiorul careului

MIN 53. Dinamo atacă furibund, având un om în plus. Sorescu este singur în careu și trimite cu capul. Niczuly respinge spectaculos.

MIN 52. Ocazie mare Dinamo. Sorescu șutează din careu, dar respinge portarul Niczuly.

MIN 48. Oaspeții irosesc prima ocazie a primei reprize. Lorand Fulop șutează, dar Piscitelli respinge șutul deviat de Puljic.

MIN 46. A început repriza a doua. Plouă la fel de tare.

Final de repriză. Oaspeții intră la cabine în avantaj.

MIN 45. Prima repriză va fi prelungită cu 4 minute.

Meciul poate fi vizionat tot mai greu. Plouă foarte tare în capitală.

MIN 39. Perovic ratează lovitura de la 11 metri. Dinamovistul a șutat cu latul, pe centrul porții, iar Niczuly a respins. (VIDEO AICI)

MIN 38. Gafă uriașă în apărarea lui Sepsi. Tincu îl trage în de tricou pe Fabbrini și Dinamo primește lovitură de la 11 metri. Cartonaș roșu pentru fundașul oaspeților.

MIN 31. Intră Vali Lazăr și iese Mihaiu.

MIN 26. Primul cartonaș galben al partidei. Rachid Bouhenna a fost avertizat.

MIN 20. Plouă tot mai tare pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.

MIN 7. Prima ocazie a echipei gazdă. Sorescu pătrunde pe partea stângă și șutează din unghi, dar Niczuly respinge.

MIN 4. Șut bombă Carnat din afara careului, Piscitelli trimite mingea peste transversală

MIN 1. GOOOOL. Lovitură de teatru în „Ștefan cel Mare”. Oaspeții deschid scorul rapid. Mingea a ricoșat din bară la Safranko care a trimis mingea în poartă, deși a primit un pumn în gură de la Piscitelli. Era secunda 40 a acestei partide. (VIDEO AICI)

MIN 1. A început partida

CELE MAI IMPORTANTE FAZE ALE PARTIDEI DINAMO-SEPSI LE GĂSIȚI AICI ÎN FORMAT VIDEO

Echipele de start:

Dinamo: PiscitelliKostrna, Puljic, R. Grigore, Sin – Mrzljak, I. Filip – Mihaiu, Fabbrini, Sorescu – Perovic

Rezerve: Straton, M. Popescu, Kilyen, Skovajsa, Răuţă, V. Lazăr, R. Moldoveanu, Montini, D. Popa

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Tincu, Fl. Ştefan – Vaşvari, L. Kovacs – Carnat, I. Fulop, Ştefănescu – Safranko

Rezerve: Fejer, Achahbar, Celea, Karanovic, L. Fulop, Velev, Csiszer, C. Popescu, Grassano

Dinamo – Sepsi se joacă duminică, ora 17:00, în etapa 5 a play-out-ului Ligii 1.

Dinamo poate evolua acum, după ce a avut două etape amânate, contra Chindiei Târgovişte şi FC Hermannstadt. Totul a fost cauzat de un caz COVID-19. AICI toate detaliile!

Sepsi a activat în rundele trei și patru ale play-out-ului, dar a reușit doar o remiză, 1-1, cu Hermannstadt, disputa cu FC Voluntari fiind pierdută, 1-2.

Cine transmite la TV meciul Dinamo – Sepsi

Partida Dinamo – Sepsi se va juca fără spectatori, dar va fi transmisă în direct la TV, pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport și Live Video Online AICI. De asemenea, fazele importante pot fi urmărite pe ProSport.ro, în format LIVE TEXT.

Dinamo – Sepsi, echipe probabile

Dinamo: Piscitelli – Kostrna, Puljic, R. Grigore, Sin – I. Filip, Mrlzjak – Sorescu, Fabbrini, Mihaiu – Perovic
Antrenor: Adrian Mihalcea
Rezerve: Straton, Kilyen, Al. Răuță, Skovajsa, V. Lazăr, M. Popescu, D. Popa, Neicuțescu, Montini
Absenți: –

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Tincu, Fl. Ștefan – Vașvari, I. Fulop – M. Ștefănescu, R. Deaconu,Carnat – Safranko
Antrenor: Leo Grozavu
Rezerve: Feher, Barisici, Kovacs, L. Fulop, T. Diaz, C. Popescu, Achahbar, Velev, Csiszer
Absent: Dumiter (accidentat)

Debutul lui Adrian Mihalcea ca antrenor la Dinamo

  • La finalul etapei a 2-a din play-out, Dinamo s-a despărţit de Duşan Uhrin, iar în locul cehului a fost instalat Adrian Mihalcea, debutant din postura de antrenor principal în Liga 1.
  • Fostul atacant este un nume important în istoria dinamoviştilor din anii 2000, când a cucerit în tricoul roş-alb de două ori titlul şi de trei ori Cupa României.
  • Leo Grozavu s-a remarcat la FC Botoşani (debut în Liga 1: 21.02.2014, Săgeata – FC Botoşani 1-0), unde a format o echipă competitivă, care a reuşit o performanţă remarcabilă, calificarea în cupele europene. În total, a strâns 129 meciuri pe prima scenă (FC Botoşani 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2016/17; ACS Poli 2017/18, Sepsi OSK 2019/20), dintre care 43 victorii – 38 remize – 48 înfrângeri.
  • Antrenorii Adrian Mihalcea şi Leo Grozavu se vor duela în premieră pe prima scenă. Ca jucători, aceştia au fost colegi la Dinamo timp de două sezoane, 1996/1997 şi 1997/1998.
  • Leo Grozavu vs Dinamo în Liga 1: 6 jocuri – 3 victorii – o remiză – două înfrângeri. Statistică: lpf.ro
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele