Dinamo se mută la hotel!** Birourile oficialilor vor fi amplasate într-o clădire din incinta stabilimentului „Caro”

Dinamo se mută la hotel!** Birourile oficialilor vor fi amplasate într-o clădire din incinta stabilimentului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Renovările la care este supus sediul clubului sportiv Dinamo au ajuns la etajul unde își au birourile conducătorii echipei de fotbal. În consecință, aceștia trebuie să se mute pentru o perioadă în afara parcului sportiv, mai exact într-o clădire a complexului hotelier „Caro”.

Inițial, oficialii din „Ștefan cel Mare” ar fi trebuit să rămână în incinta parcului sportiv Dinamo, dar planurile s-au schimbat, iar birourile acestora vor fi amplasate în interiorul hotelului „Caro”, situat tot pe Barbu Văcărescu, un pic mai departe de stadionul Dinamo. Conducătorii clubului sportiv le comunicaseră încă din decembrie șefilor echipei de fotbal faptul că trebuie să-și părăsească temporar birourile, din cauza renovărilor la care clădirea este supusă. Astfel, staful administrativ al lui Dinamo acceptase să se mute în niște module mobile, situate în apropierea stadionului.

Nu au vrut locuri în spate

Totuși, în timp ce conducătorii liderului doreau amplasarea modulelor în fața arenei, undeva în apropierea statuii lui Cătălin Hîldan, oficialii clubului sportiv preferau ca accestea să fie așezate în zona „Potcoavei”, în spatele PCH. Până la urmă, părțile s-au pus de acord pentru ca șefii „câinilor” să-și mute sediul în hotelul „Caro”, fapt care se va întâmpla în zilele următoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×