Dinamo oferă 500.000 de euro ca să îl răscumpere pe Cristea

Dinamo vrea să profite de criza financiară pe care o traversează clubul din Dealul Copoului și încearcă să dobândească în totalitate drepturile de proprietate ale lui Adrian Cristea (foto), oferind în schimb suma de 500.000 de euro. Dinamo știe că, în cazul în care Adrian Cristea, cotat la peste 2,5 milioane de euro, va fi vândut în străinătate la finele acestui campionat, va trebui să dea jumătate din sumă clubului Poli Iași. De ceva vreme, oficialii „câinilor roșii" fac eforturi deosebite pentru a-i convinge pe moldoveni să renunțe la drepturile jucătorului. Iașiul nici nu se gândește să accepte oferta lui Dinamo. Ei vor ca negocierile să plece de la suma de 1,2 milioane de euro. „Nu cred că am fi fraieri să acceptăm un sfert din suma cuvenită", a spus Sorin Boca, președintele lui Poli Iași. Cel care a negociat transferul lui Adrian Cristea la Dinamo, președintele de atunci al lui Poli Iași, Marius Stan, acum la Oțelul Galați, spune că transferul lui Cristea a fost unul reușit pentru că va mai aduce bani frumoși ieșenilor și în perioada următoare: „Am negociat dur cu Dinamo. Cristi Borcea mă ceartă și acum că le-am cerut mult pe Adrian Cristea. I-am spus că am negociat pentru Poli Iași, și nu pentru Dinamo. Am gândit totul în perspectivă, deoarece era evident că Cristea va exploda la un moment dat. De asta le-am cerut celor de la Dinamo și acele 50 de procente din suma de transfer în cazul unei treceri în străinătate".
Dinamo oferă 500.000 de euro ca să îl răscumpere pe Cristea

Dinamo vrea să profite de criza financiară pe care o traversează clubul din Dealul Copoului și încearcă să dobândească în totalitate drepturile de proprietate ale lui Adrian Cristea (foto), oferind în schimb suma de 500.000 de euro.
Dinamo știe că, în cazul în care Adrian Cristea, cotat la peste 2,5 milioane de euro, va fi vândut în străinătate la finele acestui campionat, va trebui să dea jumătate din sumă clubului Poli Iași. De ceva vreme, oficialii „câinilor roșii“ fac eforturi deosebite pentru a-i convinge pe moldoveni să renunțe la drepturile jucătorului. Iașiul nici nu se gândește să accepte oferta lui Dinamo. Ei vor ca negocierile să plece de la suma de 1,2 milioane de euro. „Nu cred că am fi fraieri să acceptăm un sfert din suma cuvenită“, a spus Sorin Boca, președintele lui Poli Iași. Cel care a negociat transferul lui Adrian Cristea la Dinamo, președintele de atunci al lui Poli Iași, Marius Stan, acum la Oțelul Galați, spune că transferul lui Cristea a fost unul reușit pentru că va mai aduce bani frumoși ieșenilor și în perioada următoare: „Am negociat dur cu Dinamo. Cristi Borcea mă ceartă și acum că le-am cerut mult pe Adrian Cristea. I-am spus că am negociat pentru Poli Iași, și nu pentru Dinamo. Am gândit totul în perspectivă, deoarece era evident că Cristea va exploda la un moment dat. De asta le-am cerut celor de la Dinamo și acele 50 de procente din suma de transfer în cazul unei treceri în străinătate“.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania