„Dinamo nu mă impresionează!”**

„Dinamo nu mă impresionează!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cehul n-are fobie de câini. Nici de cei “roșii”, deși CFR-ul e la șase puncte de liderul Dinamo. Uhrin jr e convins că poate să-l ajungă pe Rednic în cinci etape!

Dusan, cum vezi disputa la titlu, după prima etapă de retur?
Dinamo n-a început rău, dar nu cred că e foarte convingător jocul cu Pandurii. Oricum, după primul joc nu pot spune că m-au impresionat. Steaua a câștigat și ea un punct cu Vasluiul pentru că a jucat totuși pe final cu un om mai puțin și moldovenii au evoluat cu tupeu. Eu sunt însă foarte atent pe Urziceni. A făcut egal cu Brașovul, dar eu pariez că se vor bate la titlu.

Dar și așa Dinamo e lider, are șase puncte avans, tot ei sunt favoriți la titlu, nu?

Stai puțin. E devreme să tragem astfel de concluzii. Da, au un avans, dar mai vorbim după primele cinci etape de retur. Apoi să vedem ce vor mai face. Dacă noi batem tot, cred că vom pune presiune pe Dinamo, și, cine știe, poate vor și greși!

Cum vezi posibila plecare a lui Cadu?
Nu știam, am aflat din ziar, dar nu mi-a căzut bine. Acum orice jucător de bază care absentează îmi dă multe planuri peste cap. Oricum, nu cred că e acum problema mea primordială contractul lui Cadu la CFR. Cred că mai bine vorbești cu președintele Mureșan, aceste lucruri țin direct de munca lui.

Ai spus că nu te-a încântat jocul echipei la meciul cu Otopeniul. Ce schimbări vrei să faci pentru partida de la Buzău?

Încă nu le am pe toate definitivate, dar sigur voi face unele mutări. De obicei, mai fac eu unele schimbări, nu multe, dar e bine să aduci ceva nou echipei de la meci la meci.

Revine Mureșan, îl folosești alături de Dani și schimbi sistemul de joc sau renunți la unul dintre ei?
Nu sunt hotărât sută la sută, dar cred că voi miza pe amândoi. Sunt jucători foarte buni, nu degeaba spuneam de Mureșan că poate evolua la națională. Sunt un cuplu de închizători cum nu au multe echipe, deci ar fi păcat să nu folosim unul din atuurile noastre…dar atât îți spun! Nu am nici eu încă definitivat primul «11».

Cravata de trei puncte!

Consilierul CFR-ului e superstițios! Are mici tabieturi de la care nu renunță. Și la jocul cu CS Otopeni a avut unul. „Da, la orice început trebuie să am ceva nou pe mine. Nu știu, o pereche de șosete, un costum, o cămașă. La primul meu meci la CFR am folosit o cravată nouă! E una din micile superstiții pe care le am eu” spune Uhrin jr, care a folosit și un costum în care a fost îmbrăcat la Timișoara când a bătut CFR-ul în tur cu 2-1!

Viana preia modelul Nuno Claro!

La CFR Cluj concurența nu se dă numai în teren ci și în afara lui. După ce portarul Nuno Claro a devenit tătic, Viana ține și el pasul cu colegii. „Sunt foarte bucuros în aceste zile pentru că soția mea a născut o fetiță. Din păcate nu pot să merg acasă în Uruguay să o văd“, a spus Agustin Viana.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Divorțează Prințul William de Kate Middleton?! Cei doi au recunoscut adevărul despre relația lor din ultimii ani
Divorțează Prințul William de Kate Middleton?! Cei doi au recunoscut adevărul despre relația lor din ultimii ani
„Cutremur” la Barcelona: arabii încearcă să deturneze transferul anunțat de Joan Laporta!
„Cutremur” la Barcelona: arabii încearcă să deturneze transferul anunțat de Joan Laporta!
Oana Radu a recunoscut că își urmărea fostul soț la fiecare pas. Ce a descoperit după ce a stat pe urmele lui Cătălin Dobrescu?
Oana Radu a recunoscut că își urmărea fostul soț la fiecare pas. Ce a descoperit după ce a stat pe…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Teo Trandafir şi-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”
Teo Trandafir şi-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Scandalul
Scandalul "puiului vopsit" declanşat de şeful ANPC loveşte întreaga industrie. Clienţii îi ocolesc acum pe cei galbeni la raft
Tocmai a fost creat Internetul de 4,5 milioane de ori MAI RAPID
Tocmai a fost creat Internetul de 4,5 milioane de ori MAI RAPID
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
ORA de VARĂ 2024. Se dă ceasul înainte în România. Se schimbă ora
ORA de VARĂ 2024. Se dă ceasul înainte în România. Se schimbă ora
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Ucraina nu are nevoie să mobilizeze 500.000 de oameni, potrivit comandantului-șef al armatei ucrainene. Avertismentul lui pentru Rusia
Ucraina nu are nevoie să mobilizeze 500.000 de oameni, potrivit comandantului-șef al armatei ucrainene. Avertismentul lui pentru Rusia
David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice
David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup