Dinamo l-a rezolvat și pe Dănănae!** Urmează unul dintre cei mai valoroși portari din România

Redactor:
Nicu Bădescu
Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dinamo l-a rezolvat și pe Dănănae!** Urmează unul dintre cei mai valoroși portari din România

Sezonul dezastruos pe care „câinii” l-au terminat sâmbătă îi
obligă pe șefii din „Groapă” să ia măsuri urgente. Aceștia și-au
făcut deja lista de achiziții pentru această vară și au și început
să lucreze. Orientați serios spre Craiova, roș-albii se pare că
l-au achiziționat deja pe Ovidiu Dănănae, iar cel care urmează pe
lista dinamoviștilor este Silviu Lung junior.

Odată cu retrogradarea, Craiova pare că a devenit un magazin cu
produse de firmă care a intrat în faliment și își vinde marfa la
solduri. Dinamo pare a fi echipa care „poftește” cel mai tare la
olteni pentru că, după Bărboianu și Găman, alți doi craioveni au
intrat pe lista „câinilor”.

Apărarea
made in Oltenia

Adrian Mititelu și conducerea lui Dinamo discută de câteva
săptămâni transferul lui Ovidiu Dănănae în „Groapă”. Cum Craiova
este și oficial retrogradată, patronul oltenilor ar fi acceptat
propunerea dinamoviștilor, iar fundașul dreapta va ajunge în scurt
timp în alb-roșu. Pe lângă Dănănae, „câinii” îl doresc și pe Silviu
Lung junior, dar achiziționarea acestuia este mai dificilă.
Patronul Craiovei nu vrea să-l vândă pe portar în țară și amână
orice discuție cu echipele din Liga I. Astfel, Dinamo reușește în
mai puțin de șase luni să transfere trei fundași ai Universității
și, dacă va bifa și transferul lui Lung, sezonul viitor va avea
aproape o întreagă apărare mâncătoare de praz.

136 de meciuri a strâns
Dănănae în Liga I pentru Craiova

57 de partide a jucat Silviu Lung jr în prima divizie pentru
Universitatea

Pe aceeași temă
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Metrorex se războieşte iar cu sindicatul. Cotizaţiile membrilor nu mai sunt reţinute automat. Reacţia lui Ion Rădoi

Gafă surprinsă LIVE, în timpul unei conferinţe pe Zoom. Un senator a încercat fără succes să-şi ascundă fapta

Motivul pentru care Silvian Cristescu si-a iesit din minti si a vrut sa-i ia la bataie pe jucatorii Botosaniului in tribuna de pe Oblemenco

Cântăreața Sia suferă de o boală incurabilă: „Adio tiroidă! O să te distrug cu radioactivitate”

S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare

Becali s-a bătut cu Botezatu pentru această BLONDĂ. Avem toate detaliile picante

Reacția româncei de 32 de ani care a ruinat un pensionar italian: ”Mi-a oferit cadouri și omagii ale aprecierii sale”

Racheta chineazască ca căzut pe Pământ!  China a anunțat ce consecințe sunt!

Ce nu TREBUIE să facă niciodată o femeie în dormitor. UCIDE întreaga plăcere din cauza asta

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

Bianca şi Alex Bodi s-au încins la plajă. TOP 30  cupluri prinse în fapt

Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal! Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez

Adevărul despre Pfizer! Toți cei care s-au vaccinat trebuie să știe. Studiul care aruncă totul în aer

Veşti bune pentru milioane de români. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani din această lună

Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown. Ce vaccin au folosit

De ce mașinile de Formula 1 nu se mai alimentează în timpul curselor? Motivul care a ucis spectacolul la boxe

Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca mașinile electrice să devină mai ieftine decat cele tradiționale

Un tânăr din Spania voia să cumpere cocaină dar a fost sechestrat şi drogat cu forţa 3 zile

BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar

Mesajul „ortodox” care a devenit viral: „Dacă într-o familie soţii practica sex oral, familia nu se mai poate numi creştină”

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea de mai multe zile libere în perioada ce urmează. Vedeţi aici toate detaliile

Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Benzinarii sunt disperați: Europenii cumpără din ce în ce mai multe mașini electrice. Ce se întâmplă cu benzinăriile

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total

FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere