„Dinamo e pe primul loc și apoi urmează celelalte echipe”

Mijlocașul celor de la Dinamo, Gabriel Torje, a prefațat meciul pe care echipa sa în va disputa în această etapă la Timișoara. Acesta a răspuns întepăturilor venite din partea oficialilor clubului de pe Bega conform cărora adevăratul lider al Ligii I este FC Timișoara.
"Dinamo e pe primul loc și apoi urmează celelalte echipe"

Mijlocașul celor de la Dinamo, Gabriel Torje, a prefațat meciul pe care echipa sa în va disputa în această etapă la Timișoara. Acesta a răspuns întepăturilor venite din partea oficialilor clubului de pe Bega conform cărora adevăratul lider al Ligii I este FC Tmișoara.

"Trebuie să ne gândim numai la meci și mai puțin la ceea ce e în tribune. Va fi un meci foarte greu având în vedere că Timișoara n-a mai pierdut de foarte mult timp. Deocamdată, liderul suntem noi. Nu contează cele șase puncte. Dacă ne uităm în clasament, prima e Dinamo și apoi urmează celelalte echipe. Vom merge din postura de lideri și trebuie să facem față tuturor presiunilor", a spus Torje.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri