Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Dina este un țărănuș!** Cât am fost eu la echipă nu prea juca, dar salvarea lui e Mititelu!”

„Dina este un țărănuș!** Cât am fost eu la echipă nu prea juca, dar salvarea lui e Mititelu!”

La finalul partidei Universitatea Craiova - Astra, meci încheiat cu scorul de 1-0 pentru olteni, autorul golului formației gazdă, Mihai Dina, l-a atacat pe fostul antrenor al echipei din Bănie, Nicolo Napoli, tehnician aflat acum pe banca ploieștenilor. Vârful Științei afirmă că în perioada petrecută la Craiova, italianul nu s-a implicat serios în pregătirea echipei, lăsând totul în seama secundului Jerry Gane. Antrenorul Astrei i-a replicat fostului său elev, spunând despre acesta că nu este un fotbalist valoros și joacă la Universitatea doar grație patronului Adrian Mititelu. "Acest Dina nu contează pentru mine! E un țărănuș! Dă câte un gol pe sezon, așa că nu are ce să spună despre mine. Să fie sănătos! A vorbit și el ca să se afle în treabă! Ce să spun eu despre el? Îl las să vorbească singur. Nu știu și nici nu mă interesează. Salvarea lui Dina este Mititelu. El nu prea intra în echipă cât am fost eu acolo. Erau alții mai buni decât el. Trebuie să-i mulțumească lui Mititelu fiindcă joacă la Universitatea Craiova!", a declarat Napoli pentru Evenimentul Zilei. Antrenorul italian a trimis săgeți și către conducerea Universității, spunând că deocamdată oltenii nu i-au găsit un înlocuitor pe măsură, iar echipa nu înregistrează aceleași rezultate bune pe care le obținea în mandatul său. "Oltenii ar trebui să-mi mulțumească! Când vor găsi un antrenor mai bun decât am fost eu pentru Craiova, atunci să vorbească! Deocamdată, n-au rezultatele pe care le-am avut eu la Universi
"Dina este un țărănuș!** Cât am fost eu la echipă nu prea juca, dar salvarea lui e Mititelu!"

La finalul partidei Universitatea Craiova – Astra, meci încheiat
cu scorul de 1-0 pentru olteni, autorul golului formației gazdă,
Mihai Dina, l-a atacat pe fostul antrenor al echipei din Bănie,
Nicolo Napoli, tehnician aflat acum pe banca ploieștenilor.

Vârful Științei afirmă că în perioada petrecută la Craiova,
italianul nu s-a implicat serios în pregătirea echipei, lăsând
totul în seama secundului Jerry Gane.

Antrenorul Astrei i-a replicat fostului său elev, spunând despre
acesta că nu este un fotbalist valoros și joacă la Universitatea
doar grație patronului Adrian Mititelu.

„Acest Dina nu contează pentru mine! E un țărănuș! Dă câte un gol
pe sezon, așa că nu are ce să spună despre mine. Să fie sănătos! A
vorbit și el ca să se afle în treabă! Ce să spun eu despre el? Îl
las să vorbească singur. Nu știu și nici nu mă interesează.
Salvarea lui Dina este Mititelu. El nu prea intra în echipă cât am
fost eu acolo. Erau alții mai buni decât el. Trebuie să-i
mulțumească lui Mititelu fiindcă joacă la Universitatea
Craiova!”
, a declarat Napoli pentru Evenimentul
Zilei.

Antrenorul italian a trimis săgeți și către conducerea
Universității, spunând că deocamdată oltenii nu i-au găsit un
înlocuitor pe măsură, iar echipa nu înregistrează aceleași
rezultate bune pe care le obținea în mandatul său.

„Oltenii ar trebui să-mi mulțumească! Când vor găsi un
antrenor mai bun decât am fost eu pentru Craiova, atunci să
vorbească! Deocamdată, n-au rezultatele pe care le-am avut eu la
Universitatea. Nu bârfele și vorbele goale contează, ci rezultatele
obținute! Iar acestea sunt de partea mea”,
a încheiat
Napoli.


„Nu mă interesează Nicolo Napoli. Nu el a fost antrenor,
ci Jerry Gane! Napoli stătea cu mâinile în buzunar și se uita la
antrenamen
te”, a fost declarația lui Dina la finalul
partidei Universitatea Craiova – Astra Ploiești 1-0.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro