Din iarnă vine la Steaua!** Declarația care îl va face pe Chiricheș favoritul lui Gigi Becali

Redactor:
Adrian Iosub
Din iarnă vine la Steaua!** Declarația care îl va face pe Chiricheș favoritul lui Gigi Becali
  • Publicat:
  • Actualizat:

La nici 22 de ani, Vlad Chiricheș este unul din „subiectele” importante pe agenda fotbalului românesc. Nici nu putea fi altfel, atât timp cât în trei ani a făcut saltul de la Internațional Curtea de Argeș la echipa națională, iar din iarnă va juca la Steaua.

Transferul la Steaua și faptul că a fost inclus de Pițurcă în categoria celor în jurul căruia se va reconstrui naționala nu l-au făcut pe Chiricheș să-și piardă capul. E modest și recunoaște deschis că nu se aștepta să facă un asemenea salt atât de rapid: „Mi-am dorit asta, dar nu credeam că o să ajung așa de repede la națională sau la un club mare ca Steaua”. Și ar fi putut fi deja în curtea Stelei, dacă nu refuza în campionatul trecut să fie monedă de schimb. „Mi-am dorit să ajung la Steaua, dar am vrut ca asta să se întâmple în urma unei oferte, așa cum a fost acum”, explică fotbalistul.
Chiricheș e la fel de sigur pe el și când vine vorba despre noua provocare: „La Steaua e concurență mare, dar e normal să fie așa. Ne vom lupta, fiecare va da tot ce poate mai bun și cel mai în formă va juca”.

„Vreau cu Steaua în primăvara europeană”

Chiricheș așteaptă cu interes dubla confruntare a Stelei cu ȚSKA Sofia, le ține pumnii viitorilor săi coechipieri și își dorește ca aceștia să ajungă în primăvara europeană pentru a „prinde” și el meciuri în cupele europene în acest sezon. „Le țin pumnii băieților cu ȚSKA Sofia, sper să se califice în grupe și în primăvara europeană. Ar fi extraordinar să ajungă în primăvară, îmi doresc să prind Steaua în Europa”, spune Chiricheș.

Noul Popescu?

Nu puțini sunt cei care atunci când îl privesc pe Chiricheș jucând își aduc aminte de Gică Popescu. Fundașul gorjenilor nu e de acord cu această comparație: „Nu sunt noul Gică Popescu, nu mă pot compara eu cu dânsul. Eu sunt doar Chiricheș și atât, vreau să îmi fac eu un nume în fotbalul românesc”.
Originar din Bacău, Chiricheș a evoluat timp de trei sezoane pentru Ardealul Cluj, iar ultimul an de juniorat l-a făcut la Benfica. „A fost frumos acolo, dar și greu. Am avut și o accidentare, dar am trecut peste”, rememorează Chiricheș.


Faptul că domnul Pițurcă m-a lăudat e motivant. Îmi doresc să ajung din nou la națională și să am evoluții bune
Vlad Chiricheș, fundaș Pandurii

68 de meciuri în Liga I a adunat Chiricheș pentru Internațional și Pandurii

Nu e o presiune în plus pentru mine acest transfer la Steaua
Vlad Chiricheș, fundaș Pandurii


Portar de ocazie
La finalul antrenamentelor echipei Pandurii, Chiricheș mai obișnuiește să stea peste program, alături de câțiva coechipieri. La ultima ședință de pregătire și-a asumat rolul de portar și a reușit chiar și câteva parade de efect. „Nu am fost niciodată în poartă. E ca o glumă, ne mai distrăm la finalul antrenamentului, nu am de gând să mă reprofilez”, explică fundașul.

De la Steaua îi cunosc personal pe Răduț, pe Gabi Matei și pe băieții cu care am fost la națională
Vlad Chiricheș, fundaș Pandurii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…