Didi: „Aș juca pentru România”

Didi: „Aș juca pentru România
  • Publicat:

Didi (foto), jucătorul căruia CFR-ul i-a resimțit din plin lipsa în sezonul de primăvară, s-a întors în forță în prima echipă a campioanei.

Ai revenit după șase luni. Cum a fost?
Bine. Am jucat 45 de minute cu Groclin, am dat și gol, sunt fericit. Recunosc însă că mi-a fost un pic teamă, mai ales că am întâlnit un adversar bun, cu jucători care au pus serios piciorul la minge. Am trecut însă peste asta, fiindcă mi-era dor să joc fotbal.

Cum îți este piciorul la care te-ai accidentat?

E ok, deși nu e sută la sută, ca înainte de accidentare. Trag însă tare la antrenamente ca să îmi intru repede în formă, să joc bine în campionat, să înscriu multe goluri și să câștigăm din nou campionatul.

Apropo de antrenamente, colegii tăi s-au plâns de duritatea lor? Ție cum ți s-au părut?

Mai ușoare decât la Bologna, unde am făcut în primăvară recuperarea de după operație. Acolo mă antrenam trei ore dimineața și trei ore după-amiaza, așa că aici, la Kossen, totul a părut a fi mult mai simplu.

Ai găsit lume nouă în vestiar. Care este prima impresie?
Sunt fotbaliști buni, tehnici, îmi plac. Acum rămâne să facem împreună cu ei treabă bună în campionat și în Liga Campionilor, unde nu ne va fi deloc ușor, deoarece 90% dintre băieți nu au mai jucat la acest nivel. Doar Trică, portarul canadian și Kone, care va veni în august, au experiență într-o asemenea competiție.

„CFR e mai tare în acest an!“

Este CFR mai puternică decât anul trecut?

Da, cu siguranță. Concurența este mult mai mare și va fi greu pentru toată lumea să prindă nu numai un tricou de titular, ci chiar și un loc în lotul de 18. În campionat nu va fi însă simplu și nu pot spune dacă noi suntem sau nu principalii favoriți la titlu, chiar dacă, de exemplu, Steaua l-a pierdut pe Dică, un fotbalist foarte, foarte valoros.

Multă lume din România vorbește despre naturalizarea mai multor străini din Liga I. Dacă te sună Pițurcă, ai vrea să joci pentru România?

Mi-ar plăcea să fac asta, dar nu știu dacă îmi va suna telefonul. Oricum, am văzut că în multe naționale din Europa joacă fotbaliști născuți în Brazilia, așa că nu văd de ce nu ar putea fi brazilieni și în echipa României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!