Dică – MM Stoica, întâlnire de gradul zero la nunta fetei lui Gigi Becali: „Ăsta a fost singurul lucru pe care l-am vorbit!”

Dică - MM Stoica, întâlnire de gradul zero la nunta fetei lui Gigi Becali:
  • Publicat:

Nicolae Dică (39 de ani) și Mihai Stoica (54 de ani) s-au întâlnit pentru prima dată după ce „Dicanio” a plecat de la vicecampioana României. Cei doi s-au contrat prin declarații, după ce fostul decar din Ghencea a fost deranjat de unele vorbe ale fostului director sportiv al roș-albaștrilor, dar se pare că totul a fost dat uitării la nunta Teodorei Becali, fata patronului de la FCSB.

Dică și MM Stoica au stat la aceeași masă la nunta fetei lui Gigi Becali și au apucat să-și rezolve divergențele. „(n.r. – Te-ai văzut cu Mihai Stoica?) Da. (n.r. – prima oară după plecarea de la FCSB?) Prima oară după opt luni. A fost OK (n.r. – întâlnirea). A şi spus el că la un moment dat o să ne vedem. Era normal că am petrecut momente frumoase şi ca jucător şi ca antrenor cu MM.

Am discutat despre perioada pe care am avut-o la Steaua, ce s-a întâmplat atunci cu plecarea mea. Acum nu pot să uit lucrurile bune pe care le-am făcut împreună cu o persoană. Sunt mult mai multe lucuri bune dâct ceea ce s-a întâmplat acum la Steaua.

Mi-a explicat ce s-a întâmplat atunci, ce i-a transmis patronului. Am înţeles. Singurul lucru pe care l-am vorbit şi acum e că era bine să fi vorbit noi doi înainte. Şi reuşeam să fie altfel”, a spus Nicolae Dică, la TelekomSport.

Nicolae Dică a condus FCSB din postura de antrenor din vara lui 2017 până la finalul lui 2018. A terminat pe locul doi în clasament și a calificat echipa în primăvara europeană a Europa League, de unde FCSB a fost eliminată de Lazio cu 5-2 la general.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…