Dezvăluirile unui fost jucător al Stelei: „Gigi a vrut să scape de Pițurcă! Devenise incomod”

Dezvăluirile unui fost jucător al Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima aventură a lui Victor Pițurcă în Ghencea s-a sfârșit în
2004, după ce tehnicianul a invocat ca motiv de despărțire
implicarea patronului la echipă.

Fostul mijlocaș al Stelei, Romeo Pădureț a povestit culisele acelui
scandal, care a însemnat prima debarcare a lui Pițurcă de la Steaua
în „era Becali”.

Oficial, Piți și-a luat atunci tălpășița după ce Gigi l-a somat
să-l dea afară pe Pădureț.

„La Steaua au fost atunci multe probleme. Antrenorul și
patronul s-au certat și pentru culorile de pe tricou. Au existat și
alte discuții contradictorii. Se umpluse paharul, așa că Gigi
Becali a vrut să scape de Victor Pițurcă. Devenise incomod. Voia
să-l dea afară, iar eu eram pretextul. A renunțat la mine, un
jucător fără contract, având statut de amator, ca să nu plătească
daune. Doar nu era să-i fi dat afară pe Răchită sau pe Neaga? Apoi,
timp de doi ani n-am putut redeveni jucător profesionist, pentru că
așa prevede regulamentul, astfel că am fost plătit mai mult pe
vorbe. Adică, mai mult n-am fost plătit. Știindu-mi situația, mulți
președinți, inclusiv Jean Pădureanu, au profitat și m-au păcălit.
Toate din vina Stelei”,
a declarat Pădureț pentru
Evz.

„Mihai
Stoica nu făcea nimic”

Jucătorul a descris și cum Gigi Becali era influențat în luarea
deciziilor de Mihai Stoica, fostul manager general al Stelei, care
după spusele lui Pădureț nu „făcea mai nimic” la clubul din
Ghencea.

„Piți a fost și a rămas de caracter. Ce spunea, aia făcea.
Ca jucător, e o plăcere să fii condus de un astfel de antrenor. Iar
Gigi Becali era mai potolit. Nu intra în vestiar. El face în
continuare greșeli și este ușor influențabil. Atunci asculta ce-i
spunea Mihai Stoica. Meme nu prea făcea nimic la club. Gigi ar
trebui să nu se mai bage la echipă. Nu poți fi și strungar, și
ospătar, și inginer, în același timp. Fiecare trebuie să facă doar
ceea ce se pricepe. El crede că știe fotbal, dar nu e
așa”,
a mai spus Pădureț.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele