Dezvăluiri incendiare!** „Intră în careu! Atacă!” Așa l-a invitat Grigore pe un adversar când juca la Dinamo II

Dezvăluiri incendiare!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Numai un imbecil se poate gândi că un SteauaDinamo ar putea fi blat”, a spus, ieri, Mihai Stoica, indignat că asupra victoriei din derby planează suspiciuni. „La un singur Steaua – Dinamo am avut probleme, în 1997. Cu o seară înainte de meci, am mâncat cu șefii celor două cluburi la un restaurant și mi-au lăsat de înțeles că va fi blat”, a povestit joi Adrian Porumboiu, care a sugerat apoi că înțelegerea ar fi picat în ultimul moment. Viorel Hizo, antrenorul lui Dinamo din acel meci pierdut cu 0-5, l-a completat cu subînțeles: „Nu vreau să-mi mai aduc aminte…”.

Principalul argument al celor care susțin că primul derby de pe Național Arena a fost unul curat este pur sentimental. „Orgoliile sunt prea mari pentru a se face o înțelegere”, spunea joi, cu 4 ore înainte de derby, Constantin Dănilescu, conducător la Steaua în 1997 și actual oficial la Dinamo. Milioane de fani români gândesc la fel. Ieri, Dănilescu a schimbat tonul: „Nu am văzut niciun orgoliu, niciun pic de ambiție. Mie nu-mi place să vorbesc despre jucători, dar atitudinea lor m-a supărat teribil. Nu se poate ca Grigore să greșească la toate golurile Stelei”. Unde a fost orgoliul joi seară? „Aranjorii de pariuri truchează meciuri de la Jocurile Olimpice, de la Cupa Mondială. Când vezi lucrurile astea, primul instinct este să nu crezi, apoi te apuci de investigat”, declara jurnalistul canadian Declan Hill, cel care s-a infiltrat în mafia pariurilor din Asia. Dacă aranjorii se implică la un Campionat Mondial, ce-i împiedică să trucheze un Steaua – Dinamo, mai ales că România e un teren fertil pentru blaturi?

Grigore, primul propus

Evoluția lui Grigore în derby, cu greșeli flagrante la toate golurile Stelei, este doar vârful aisbergului. Cine l-a adus pe Grigore la prima echipă de la Dinamo II? „E omul lui Borcea. La o ședință s-a certat cu Walter că echipa nu mergea și au convenit să aducă fotbaliști de la Dinamo II. Când a venit vorba de nume, primul propus de Borcea a fost Grigore”, povestește un fost oficial al lui Dinamo, sub protecția anonimatului. „În urmă cu câțiva ani, aveam un prieten la Dinamo II. Paria prin mine câteva sute de euro și puneam și eu 500 de lei, că nu aveam banii lui. Mi-a dat cam 20 de meciuri și toate au ieșit. Mi-am luat mașină într-un an”, spune Ionuț V, acum taximetrist în București, completat de un angajat al unei case de pariuri: „Dinamo II ne-a provocat multe pierderi acum câțiva ani. Au avut multe meciuri suspecte”.

Crescut la echipa secundă din Ștefan cel Mare într-un mediu îndoielnic, Grigore a ajuns până la națională. Acum un an, Daniel Costescu, și el internațional pe vremea lui Boloni, i-a povestit unui antrenor din Liga a II-a: „Jucam la Progresul împotriva lui Dinamo II. Pe finalul meciului, am scăpat spre poartă. În fața mea mai erau doar Dragoș Grigore și portarul. Când să-l driblez la marginea careului, Grigore îmi zice: «Intră în careu! Intră! Atacă!» Am intrat în careu și m-a faultat! Am bătut din acel penalty”. ProSport a verificat informația. Meciul este Dinamo II – Progresul 1-2, jucat în 9 septembrie 2008. Costescu a marcat în minutul 85, dintr-un penalty făcut de Grigore!

Considerat omul lui Borcea, Grigore a fost bănuit de Nicolae Badea că a trântit meciul cu U Cluj (2-2), disputat acum două săptămâni. Badea l-a convocat în biroul său pentru o discuție între patru ochi după ce Grigore a asistat impasibil la golul lui Cristea din final. Curios, imediat după meciul cu Steaua, Borcea a intrat în direct la Dolce Sport și l-a atacat dur pe Bonetti. N-a suflat însă nicio vorbă despre jocul lui Grigore.

Joi seară, cotele la Steaua – Dinamo au suferit o schimbare anormală. Explică Radu P., administrator la un site de pariuri: „Am o vastă experiență în pariurile online. Am pariat 3-2 scor corect pentru că am văzut scăderea drastică a cotelor cu o oră înainte de meci. Cota Stelei era 1,66, de neimaginat la un derby. Mai mult, la scor corect 3-2 s-a pariat intens. De la 34, cota a ajuns la 23. Trebuie să fii fraier să nu-ți dai seama că o asemenea cădere nu a venit din senin!”. Căderea n-a venit din senin. Cu câteva zile înainte de meci, vestea că Steaua câștigă a făcut la propriu înconjurul lumii. Pe două site-uri de ponturi din Croația și Singapore, două țări în care activitatea mafiei pariurilor a fost dovedită, meciul era oferit ca pont „100 la sută sigur”. La o casă britanică de pariuri, pe victoria Stelei s-au mizat 437.000 de euro, din volumul total de 511.000 de euro pariați, adică 85 la sută. Suma este uriașă: Dinamo – CFR, meciul de Liga 1 cel mai pariat în acest sezon la casa respectivă, adunase doar 150.000 de euro.

„Pariază inclusiv pe Dinamo”

Pe Steaua – Dinamo s-au pariat bani mulți, dar cine a pariat? Povestește un fost angajat al casei de pariuri Wettpunkt: „Când aveam sediul în Calea Victoriei, un personaj venea mereu și paria bani mulți. Pariorii care își făceau veacul la noi știau că este omul lui Cristi Borcea”. „Cristi e un parior înrăit. Știe tot ce mișcă în Liga 1 , pariază inclusiv pe meciurile lui Dinamo”, spune un apropiat al acționarului exilat la Miami.
În septembrie 2010, casele de pariuri au primit avertizare: peste un milion de euro pariați în străinătate pe înfrîngerea lui Dinamo cu Unirea Urziceni, o echipă decapitată după plecarea lui Dan Petrescu. Scorul? 1-0 pentru Unirea! Cu două săptămâni mai devreme, aceleași case de pariuri primiseră o avertizare similară la meciul Unirea – Steaua. Scorul atunci? Tot 1-0 pentru Unirea.

„11 la 11batem pe oricine”

Evoluția mai multor jucători dinamoviști în derby ridică semne de întrebare. Pe forumuri, fanii îi nominalizează, alături de Grigore, pe Pulhac, Luchin, Rus și Marius Niculae! La finalul meciului, Dario Bonetti a dat o declarație care pune toate informațiile de mai sus în altă lumină: „Când jucăm 11 la 11 putem bate pe oricine, inclusiv pe Steaua. Azi le-am făcut cadou victoria din cauza unor greșeli personale”.

Dacă am fost eu blat cu „U” Cluj, CFR și Steaua, cum să nu fiu și în Divizia B
Dragoș Grigore fundaș Dinamo

23 era cota pentru scor corect 3-2 cu o oră înainte de meci. Cota a scăzut dramatic de la 34, semn că volumul pariat pe acest rezultat a fost foarte mare

1,7 a avut cotă Steaua pentru victoria în derby, o cotă nefirească. În mod normal, într-un derby din orice țară, cotele celor două echipe sunt echilibrate. Dinamo a avut cotă 3,1

Ce spun fanii pe www.prosport.ro despre posibilul blat de la Steaua – Dinamo

PRO
Borcea este adevăratul Iuda, cel care stă în spatele lui Grigore. Te rog, pleacă și lasă clubul așa cum este. Că nu sunt bani, am înțeles. Dar noi nu vrem bani, vrem onoare
Ștefan

Așa un fault în careu nu am văzut nici în curtea școlii! A fost o cacealma acest derby, o înțelegere între naș și fin
Moșu’

Contra
Dacă tot îl acuză acum pe Grigore, nu înțeleg de ce Bonetti l-a păstrat în teren după ce a făcut 11 metri!
Cristian

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…