Dezastrul de la Dinamo înduioșează rivalii. Oamenii care au scris istorie la Steaua și Rapid surprind: „Nu vreau să retrogradeze. Nu-mi pare bine, de ce să mă dau antipatic”

Dinamo este pe locul 12 în clasamentul Ligii 1 Betano, cu două etape înainte de finalul turului sezonului regulat, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria acestui club. Situația în care se află echipa din "Ștefan cel Mare" nu îi satisface pe rivali
Dezastrul de la Dinamo înduioșează rivalii. Oamenii care au scris istorie la Steaua și Rapid surprind: "Nu vreau să retrogradeze. Nu-mi pare bine, de ce să mă dau antipatic"

Dinamo este pe locul 12 în clasamentul Ligii 1 Betano, cu două etape înainte de finalul turului sezonului regulat, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria acestui club. Situația în care se află echipa din „Ștefan cel Mare” nu îi satisface pe rivali

Daniel Niculae și Helmuth Duckadam au recunoscut că nu vor să-și vadă rivala la retrogradare. Președintele de onoare al celor de la FCSB a recunoscut că își dorește ca Dinamo să urce în clasament, dar spune că nu-i vrea în play-off: „Nu-mi pare bine că Dinamo se află la retrogradare, de ce să mă dau eu antipatic. Nu-mi pare bine, pentru că este vorba și despre doi colegi pe care i-am avut în acest studio, și pe care-i cunosc și care-mi sunt simpatici, Florin Bratu și Claudiu Niculescu. Nu-i vreau nici în play-off, pentru că mereu vom avea meciuri grele contra lui Dinamo, dar sper să urce in clasament”, a spus Duckadam la Digisport.

Acesta a fost completat de fostul jucător al Rapidului, Daniel Niculae, care nu-și dorește ca Dinamo să retrogradeze, iar încă o echipă cu suporteri să mai „părăsească” primul eșalon: „Nici chiar eu nu vreau ca Dinamo să retrogradeze. Cu toate că nu le vom ține niciodată pumnii, nu ne dorim să ajungă la retrogradare. Frumusețea unui campionat este acela în care sunt implicate echipe cu suporteri. Uitați-vă ce trist este acest campionat fără Rapid„, a declarat Daniel Niculae pentru Digisport.

Dinamo a pierdut ultima partidă din campionat, pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-0 prin golurile marcate de Oaidă și Fabbrini. Pentru clubul alb-roșu urmează meciul de pe teren propriu, împotriva nou-promovatei Dunărea Călărași, echipă antrenată de Dan Alexa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Ambasada Rusiei la București, sfidare la adresa dovezilor MAE privind dronele doborâte: „Ni s-a arătat polistiren”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Două studii au dezvăluit că oamenii și șoarecii au ceva foarte important în comun
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
Mutare-bombă la Antena 1. Cătălin Măruță o înlocuiește pe Denise Rifai la Furnicuțele. Prima reacție
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Promotor.ro